Volvo suspendă temporar producția din Suedia pe fondul crizei de semiconductori
Volvo va opri temporar producția la fabrica din Göteborg (Suedia), din cauza crizei globale de semiconductori, potrivit unui anunț al producătorului.
Industria auto este puternic afectată de actuala criză în aprovizionarea cu cipuri, cei mai mulți constructori fiind nevoiți să-și suspende liniile de asamblare pentru anumite perioade.
Este acum și cazul celor de la Volvo, care transmit că sunt nevoiți să oprească temporar fabrica din Suedia.
“Producția va fi oprită temporar din această seară (n.a miercuri) din cauza lipsei de componente ca urmare a crizei de cipuri,” au spus oficialii companiei.
Volvo susține că producția va fi reluată “cât mai curând posibil”, cel târziu săptămâna viitoare. În iunie, producătorul a oprit și fabrica din Gent (Belgia) pentru o săptămână, din aceeași cauză.
Via Reuters
Probabil doar fabrica din China isi va continua activitatea. Ce sa facem... daca ne-am vandut chinezilor...