Volvo S60 Cross Country, primul model al unei noi nişe: sedan crossover premium

Publicat joi, 08.01.2015 12:36 de Bogdan Mirică

Volvo inaugurează un nou segment odată cu lansarea noului S60 Cross Country. Modelul se doreşte a fi primul sedan crossover premium din lume şi este aşteptat la Salonul de la Detroit.

Ne-am obişnuit ca BMW să introducă noi nişe în segmentul premium, după experienţele reuşite cu X6 şi X4. Suntem obişnuiţi chiar şi cu Audi şi micul său Q3. Este însă o surpriză atunci când Volvo îşi doreşte să fie un deschizător de drumuri, mai ales în segmentul crossovere-lor.

Atunci când credeam că le-am văzut pe toate şi nici un constructor nu ne mai poate surprinde cu nimic la acest capitol, Volvo ne dezvăluie noul S60 Cross Country: primul sedan crossover premium din lume. Este un model surprinzător cu atât mai mult cu cât suedezii abia lansaseră V60 Cross Country în iarna anului trecut, cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles.

Volvo V60 Cross Country: o versiune de macadam a break-ului suedez

Garda la sol mai mare promite să ajute S60 Cross Country în teren accidentat.

Reţeta scandinavă neobişnuită va fi dezvăluită oficial în cadrul Salonului Auto de la Detroit, programat să debuteze săptămâna viitoare. Modelul se va alătura astfel noului plan de reinventare a brandului suedez pe piaţa din Statele Unite, singura unde Volvo a înregistrat anul trecut scăderi ale vânzărilor.

Volvo termină 2014 cu rezultate record: 465.000 de maşini vândute

O berlină cu o gardă la sol ceva mai mare, noul S60 Cross Country este cu 65 de mm mai înalt decât versiunea de serie a berlinei clasice. Pentru un comportament decent în off-road el poate fi echipat cu tracţiune integrală, deşi în Europa versiunile entry-level vor fi oferite şi numai cu tracţiune faţă.

Noul S60 Cross Country poate fi echipat cu jante de 18 şi 19 inch, încălţate cu anvelope care, nu doar că vor îmbunătăţi confortul, dar vor reduce şi zgomotul la rulare şi vor fi ceva mai rezistente în teren accidentat.

În momentul lansării, noul Volvo S60 Cross Country va fi disponibil cu o singură unitate pe piaţa din Statele Unite şi cu trei în Europa. Americanii vor primi, ca şi europenii, un benzinar de 254 de cai putere, regăsit sub indicativul T5. Bătrânul Continent va plusa însă cu două dieseluri, unul de 2.0 litri şi altul de 2.4 litri.

  • Alex, joi, 08.01.2015 13:47

    E foarte ciudat să vezi un sedan - SUV. Mi-e greu să găsesc cuvinte să o descriu.

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 08.01.2015 13:53

    Uite ca soarta loganului incepe sa fie pusa in pericol :))). Astept cu nerabdare un Lamborghini Aventador Coupe SUV sau Rolls Royce Suv. Limuzina are o definitie a ei, nu trebuie stricata.

  • vianu, joi, 08.01.2015 13:58

    struto-camila

  • gogu, joi, 08.01.2015 14:27

    in principiu ideea imi place si ii gasesc utilitatea pe drumuri mai grele sau iarna, pe zapada maricica. dar nu gasesc utilitatea unei maisini de peste 4,6 metri lungime cu portbagaj de doar 380 de litri. pacat, pentru ca altfel chiar merita sa visezi la un S60

  • Amigo, joi, 08.01.2015 14:28

    Superb. Chiar ''segmentul'' asta mai lipsea al limuzinelor-berlinelor ''cross'' . Se anunta un nou inceput . Asta inseamna ca pe viitor ''gasco-camilele'' astea se vor inmultii, doar ca finantistii din spatele companiilor auto sa isi acopere golurile cu lansarea unui segment total penibil , asa cum zice userul de mai sus si ii dau dreptate ''Limuzina are o definitie a ei, nu trebuie stricata''. La ce mama draq trebuie sa pui gardă la sol mai mare cu 6.5 centimetri si ''bumpere-praguri pt offroad'' pe un sedan ? Sedanul este gandita pt familie, business sau confort , nu sa faci off-road cu ea , altfel nu i-ar mai spune ''limuzina'' .

  • ABC, joi, 08.01.2015 14:51

    Un lucru e sigur, arata foarte ciudat. Mai ales din spate. Ma rezum la atat.

  • esel, joi, 08.01.2015 15:02

    De vreo 2 ani ma tot atrage ideea unui crossover. Chiar eram curios cum ar arata si un sedan asa dar nu ma asteptam de la Volvo. Poate ca ar fi aratat mai bine daca era un coupe cu 4 usi decat un sedan clasic.

  • tzenu_bmw, joi, 08.01.2015 17:30

    foarte ciudat ca aspect insa si foarte interesant noul segment....... oare in viitoru apropiat ce segmente se vor 'descoperi'????

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 08.01.2015 17:54

    @GOGU: Gogule, pentru ce ai enumerat tu exista Dacia Pick UP Double Cab 1.9d 4x4 care merge pe unde nu merge S60-u asta.

  • Andy, joi, 08.01.2015 17:57

    Asteptam semi-senilatele si senilatele :-) Lasand gluma la o parte, e un model destul de ciudat. De la Subaru m-as astepta la asa ceva insa de la Volvo? Astfel de configuratii ar trebui sa ramana apanajul break-urilor si cel mult in cazul coupe-urilor cu 4 usi.

  • arogantul, joi, 08.01.2015 21:03

    arata foarte bine, sa vedem si cu dinamica la drum cum sta, cum afecteaza ridicarea centrului de greutate la o masina care in versiunea sedan standard statea binisor pe drum.

  • iuliohir, vineri, 09.01.2015 07:48

    Se mira unii pe aici de parca nu ar mai fi vazut inventii in viata lor...Iti place, ti-o iei, nu iti place, ti-o iei de la altu'...e simplu ! Ca e struto-girafo-rinocero-maimuta tine de gusturi si ochiometrie ! E un Volvo ! Mie mi-ar placea sa o am !

  • MM, vineri, 09.01.2015 11:37

    SE PARE CA NE PREGATESC PENTRU NOUA ERA A DRUMURILOR DESFUNDATE,

  • Marius, sâmbătă, 10.01.2015 08:31

    Facuta special pentru drumurile din România? Dacă la asta s-au gândit, să-i schimbe sigla (cu una care începe cu A sau cu B) și garantez ca se vinde ca pâinea caldă! Sau să îi lase pe germani sa deschidă segmentul și apoi sa facă și Volvo câte ceva. Să vedem și cum se va vinde, apoi mai discutam și de aspect. Mie mi se pare ciudata prin faptul că e ceva la care nu ma asteptam, nu neaparat ca ar fi urata.

  • agoox, joi, 22.01.2015 10:48

    Sunt oameni care o vor cumpara si care asteapta segmentul asta de ceva vreme. Eu de exemplu stau in oras. Fac in jur de 15mii km/an dintre care cel putin jumatate sunt facuti la parinti/bunici la tara. Nu vreau SUV pentru ca nu am ce face cu el, nu-mi place. Momentan am un Seat Leon si portbagajul imi ajunge cu tot cu carucior pentru copii. Problema este ca in 4 ani am spart baia la Seat de 3 ori. Urmatoarea masina ar trebui sa aiba garda la sol putin mai inalta. Segmentul asta este un pic mai de nisa, pentu cine are nevoie de asa masina nu pentru cine comenteaza pe net. Sunt sigur ca in tarile mai putin dezvoltate, de altfel ca si Romania, sunt oameni care nu au neaparat nevoie de SUV dar a vrea ceva cu garda la sol mai inalta. Cu siguranta ne vom mai aparea combinatii intre segmente atat timp cat este posibil sa creasca vanzarile si costurile de productie nu sunt la fel de mari ca si la un model nou. Eu nu pot decat sa ma bucur cand vad asa ceva.

  • ADRIAN FLORARU, marţi, 03.03.2015 00:08

    e reusita tare rau,parerea mea...