Volvo prezintă noul EX60, pur electric: până la 680 CP și 810 km autonomie

Publicat joi, 22.01.2026 10:24 de Alexandru Monenciu

Constructorul suedez de automobile a publicat primele informații și imagini cu noul EX60, pur electric. SUV-ul va fi disponibil în trei versiuni, iar cea mai puternică va oferi 680 de cai putere și va putea acoperi până la 810 kilometri.

După ce am făcut cunoștință cu noile Audi Q6 e-tron, BMW iX3 și Mercedes-Benz GLC cu tehnologie EQ, a venit acum momentul, după o lungă campanie de promovare, ca și Volvo să prezinte modelul care, susțin suedezii, "schimbă regulile jocului".

Este vorba, desigur, despre noul EX60, omologul cu zero emisii al lui XC60, cel mai vândut model al producătorului din Goteborg.

Noul Volvo EX60 are o lungime de 4.803 milimetri, o lățime de 1.899 milimetri, 1.639 mm sunt trecuți în dreptul înălțimii, iar ampatamentul măsoară 2.970 de milimetri. Greutatea variază în funcție de versiunea aleasă și poate ajunge până la 2.405 kilograme.

Garda la sol măsoară 18.2 centimetri, puterea de tractare ajunge până la 2.4 tone, unghiul de atac măsoară 18.5 grade, iar cel de degajare 19.7 grade.

SUV-ul dezvoltat în Suedia, și care urmează să fie produs tot acolo, este construit pe arhitectura SPA3 (800V). Aerodinamica a jucat un rol important, tocmai de aceea inginerii au reușit să obțină un coeficient Cx de 0.26. Iar acest lucru se reflectă în autonomia despre care vom discuta puțin mai încolo.

SISTEM NOU PENTRU DESCHIDEREA PORTIERELOR

Acum hai să trecem în revistă detaliile care țin de design. Noul EX60 respectă cel mai recent limbaj de design al celor de la Volvo. Echipa de creație a pus accentul pe stil, încredere și eficiență. În partea frontală avem o grilă închisă, deja celebra semnătură luminoasă sub forma ciocanului lui Thor, iar portierele au un nou sistem de deschidere.

Pe scurt, mânerele sunt poziționate pe marginea superioară, totul pentru o aerodinamică ideală.

Habitaclul minimalist cu care ne-au obișnuit cei de la Volvo îl regăsim și pe noul EX60. Întâlnim aici un volan nou, ecran central poziționat pe orizontală (tip landscape), iar instrumentarul de bord complet digital este similar cu cel regăsit pe nava amiral EX90.

Tunelul median a fost reconfigurat, iar aici și-a făcut apariția o zonă generoasă de depozitare. Suporturile de pahare au fost integrate pe un mecanism care culisează.

PORTBAGAJ DE 523 LITRI ȘI FRUNK DE 85 LITRI

Cu toate scaunele în poziție normală, volumul de încărcare al portbagajului este de 523 litri, sau 1.647 de litri dacă rabatezi bancheta. Sub capota mai regăsim un al doilea portbagaj, acel frunk, cu o capacitate de 85 de litri.

EX60 este cel mai tehnologizat Volvo de până acum. Vorbim, înainte de toate, despre un sistem principal, denumit HuginCore și dezvoltat împreună cu Google, Nvidia și Qualcomm. Acesta este, dacă vrei, creierul mașinii.

Apoi, EX60 este primul model al suedezilor care debutează alături de asistentul virtual Gemini de la Google, cu inteligență artificială. O altă premieră este semnată de prezența aplicației Apple Music, pre-instalată. Și dacă tot veni vorba de muzică, clienții vor putea bifa un sistem audio Bowers & Wilkins cu 28 de incinte.

Pentru prima oară, vom regăsi difuzoare în tetierele a patru scaune, excepție făcând tetiera locului din mijloc de pe banchetă.

3 VERSIUNI: PÂNĂ LA 680 CP ȘI 810 KM AUTONOMIE

Volvo anunță trei motorizări pentru noul EX60. Prima se numește P6 Electric. Avem un motor electric pe puntea spate, 374 CP, 480 Nm, 0-100 km/h în 5.9 secunde, baterie de 80 kWh, capacitate utilă, încărcare cu 320 kW și autonomie WLTP de până la 620 de kilometri.

Urmează apoi versiunea de mijloc, adică P10 AWD Electric. Așa cum îi spune numele, avem două motoare electrice, tracțiune integrală, 510 CP, 710 Nm cuplu, 0-100 km/h în 4.6 secunde, baterie de 91 kWh, încărcare DC cu 370 kW și autonomie WLTP de până la 660 de kilometri.

Ultima, dar cu siguranță nu cea din urmă, este versiunea de top P12 AWD Electric. Avem tot două motoare și tracțiune integrală, dar puterea ajunge până la 680 CP și 790 Nm cuplu. În cazul său, repriza 0-100 km/h durează 3.9 secunde, iar bateria are o capacitate utilă de 112 kWh.

Puterea de încărcare DC este tot 370 kW, iar autonomia WLTP ajunge până la 810 kilometri.

Indiferent de versiunea aleasă, viteza maximă este aceeași, adică 180 km/h.

VARIANTĂ CROSS COUNTRY

Noul EX60 va putea fi comandat și într-o variantă Cross Country. Vine cu o nuanță exterioară exclusivă, denumită Verde Frost, jante exclusive, embleme Cross Country, evazări mai generoase pentru aripi, scuturi față/spate și o gardă la sol mai mare cu 20 mm decât modelul obișnuit. Suspensia pneumatică, opțională, mai adaugă 20 de milimetri. 

Vorbim despre un model Volvo, așadar siguranța este primordială. Lista cu sisteme include, printre altele, un sistem inteligent care monitorizează atenția șoferului, centuri de siguranță adaptive pentru locurile din față și Navi Pilot Assist. Acesta din urmă este un cruise control adaptiv, capabil să vireze și să asiste schimbarea benzii de rulare pe autostradă până la viteze de 130 km/h.

Așa cum spuneam, noul Volvo EX60 va fi produs în Suedia, începând din primăvara acestui an, iar lista de comenzi a fost deja deschisă în Europa. Va fi disponibil în trei niveluri de echipare: Core (disponbil ulterior), Plus și Ultra.

Varianta EX60 Cross Country este disponibilă pentru pre-comandă, iar clienții au la dispoziție cele două versiune cu tracțiune integrală. 

START DE LA 63.120 EURO ÎN ROMÂNIA

În România, noul EX60 pornește de la 63.120 de euro. Vorbim aici despre versiunea P6 Electric, în nivelul de echipare Plus. Pentru varianta Ultra trebuie să scoți din buzunare 70.020 euro.

Apoi, versiunea de mijloc costă 66.150 de euro (Plus), sau 73.050 euro (Ultra). Nota de plată pentru versiunea de top începe de la 72.200 euro, sau de la 79.100 euro dacă vrei nivelul de echipare Ultra.

  • Mana-rece-suflet-cald, joi, 22.01.2026 11:28

    Am urmărit aseară prezentarea pe YouTube. Nu așa spectaculoasă ca la modelul EX30, dar având în vedere că a fost live, e de înțeles. Volvo dovedește din nou că știe să facă mașini frumoase sigure și ultramoderne. Desigur, nu e ieftin să cumperi un model Volvo nou, dar dacă te afli printre cei care-și permit, satisfacția e maximă. P.S. Cine se mai teme de autonomie?

  • Arvid, joi, 22.01.2026 11:33

    Zgârcit cu agreabilitatea estetică, dovedit pasiv la reprezentațiile care necesită siguranță activă, cusurgiu cu ceea ce presupune performanța in zilele noastre, preponderent meschin cu noțiunea de lux. Volvo, compromisul în forma sa cea mai pură.

  • Matei_cel_nou, joi, 22.01.2026 11:48

    E foarte interesant că nu poți avea un singur motor decât cu bateria cea mai mică. Sunt convins că al doilea motor de decuplează când nu e nevoie de el și astfel nu pierzi multă autonomie. Dar as vrea să văd ce autonomie ai putea avea cu bateria de 112kWh și motorul de 374CP. Puterea e suficientă pentru o mașină de familie. Poate că vor lansa o variantă P8, în viitor, poate după ce apare și iX3 cu un singur motor. Ca design arată bine, cu mențiunea că aș fi preferat o grilă acoperită. Așa e un pic prea generic, doar farurile amintesc că e un Volvo. Interiorul arată foarte bine dar lipsa butoanelor fizice e un mare minus. Și n-am înțeles de ce nu are glove box.