Volvo dezvoltă viitoarele sale maşini pe un simulator folosit şi de Ferrari şi Porsche

Publicat marţi, 06.10.2015 13:01 de Sebastian Toma

Volvo a anunțat achiziția celui mai performant simulator auto din lume pentru a-l folosi la dezvoltarea viitoarelor modele. Acest tip de simulator este folosit de mărci precum Ferrari și Porsche.

Volvo Cars este primul producător premium care achiziționează cel mai avansat simulator auto din lume, simulatorul de șasiu Vi-Grade, pe care îl va folosi pentru a dezvolta viitoarele modele ale sale. Cei de la Volvo nu sunt singurii care folosesc tehnologiile companiei Vi-Grade, simulatoarele acestora fiind utilizate atât de mărci auto precum Ferrari și Porsche, cât și de companii din industria aeronautică. Motivația utilizării unui simulator pentru dezvoltarea unor modele noi vine în faza incipientă de proiectare, când inginerii încearcă soluții tehnice diferite și vor să le probeze comportamentul cât mai rapid și mai documentat posibil.

Datorită noului simulator de șasiu, Volvo va putea simula până și celebrul Nurburgring, pe care simulatorul îl va reda cu fidelitate, într-o formulă cu condiții meteo personalizabile, totul pentru ca inginerii să poată decide din timp ce tehnologii trebuie cercetate atent. La fel ca până acum, Volvo va folosi piloți de teste, dar va putea să analizeze remărcile acestora prin prisma unor condiții de drum și meteo constante și a unor informații de telemetrie în timp real.

Simulatorul Vi-Grade achiziționat de cei de la Volvo îi face pe suedezi să fie primii din segmentul premium care cumpără o asemenea soluție. Simulatoarele avansate ale celor de la Vi-Grade au fost utilizate în regim de parteneriat de cei de la Hyundai-Kia, de italienii de la Ferrari, de divizia de WTCC de la Citroen și de divizia de Motorsport a celor de la Porsche.

Simulatorul Vi-Grade este amplasat în centrul de cercetare și dezvoltare al celor de la Volvo Cars.

Așa arată un simulator auto dezvoltat de Vi-Grade

Via Volvo | Vi-Grade | ATTI

  • iuliohir, marţi, 06.10.2015 15:32

    Ar fi folosit si simulatorul PS4...dar nu e niciun joc NFS cu Volvo.... Fu gluma...pentru cei ce " nu-ntelege" !

  • Mda, miercuri, 07.10.2015 01:08

    Ce sa caute Volvo in NFS , la cat de grele sunt daca scot sub 10s (0/100) este un miracol

  • iuliohir, miercuri, 07.10.2015 07:43

    @Mda Ase e, sunt grele...de la custi. Alea de protectie, zic...