Volvo anunță că vânzările sunt la un nivel stabil în ciuda pandemiei: “În a doua jumătate din 2020 vom egala rezultatul de anul trecut”
Volvo estimează că vânzările din a doua jumătate a lui 2020 vor fi la același nivel cu rezultatul înregistrat anul trecut în aceeași perioadă, în ciuda pandemiei. În ultimii șase ani, constructorul a avut recorduri succesive de vânzări, cu peste 700.000 de unități comercializate în 2019.
Șeful Volvo a vorbit despre situația companiei în contextul COVID-19 și susține că vânzările și-au revenit în iulie și august, după mai multe luni de incertitudine.
“Un al doilea val al pandemiei va produce noi tulburări, însă cred că în a doua jumătate din 2020 vom atinge același rezultat ca în perioada similară din 2019,” a spus Hakan Samuelsson.
În ultimii 6 ani, Volvo a avut recorduri consecutive de vânzări, cu peste 700.000 de exemplare vândute în 2019, înainte ca pandemia să pună capăt acestei serii.
Constructorul vrea ca 50% din vânzările sale să fie asigurate de mașini electrice până în 2025. Producția versiunii electrice a lui XC40 este programată să înceapă în luna septembrie. Ulterior, Volvo vrea să lanseze câte un model full electric în fiecare an.
Șeful Volvo a abordat și subiectul posibilei fuziuni cu Geely, spunând că mai multe informații vor fi anunțate până la sfârșitul anului.
Via Reuters