Volkswagen vrea ca noua platformă MEB să fie folosită și de rivali: “Sperăm să devină un standard nu doar pentru grupul VW”
Platforma modulară MEB, dedicată mașinilor electrice din Grupul Volkswagen, ar putea fi împrumutată și altor companii rivale. În acest sens, nemții poartă negocieri avansate cu alți competitori și speră ca MEB “să devină un standard nu doar pentru grupul VW”.
Platforma pe care inginerii Volkswagen vor dezvolta viitoarele modele electrice ale mărcii va fi împrumutată în viitor și de brandurile-surori ale grupului: Seat și Skoda.
Primul model Volkswagen care își va baza dedesubturile tehnice pe noua platformă va fi versiunea de serie a conceptului ID , prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris din toamna anului 2016.
Nemții vor să își atragă rivalii să folosească și ei aceeași platformă MEB, potrivit presei din Germania care citează oficiali VW. Volkswagen are deja negocieri avansate cu companii rivale, în acest sens.
“Vrem ca platforma MEB să devină un standard nu doar pentru grupul Volkswagen,” a spus Michael Jost, directorul de strategie al brandului VW.
Ford ar putea deveni primul constructor care să folosească platforma MEB, ținând cont și de parteneriatul anunțat cu Volkswagen.
Primul model electric pe platforma MEB, hatchback-ul ID, urmează să intre în producție până la sfârșitul acestui an, cu vânzări programate la începutul lui 2020.
Via Automotive News
cu alte cuvinte vor sa vanda platforma, biznisul imbracandu-l fain frumos in ideea de "standard" cumva e de bun simt sa-ti reduci costurile dar asta arata (a cata oara si in pofida unora) ca Dieselgate a avut ceva repercursiuni. probabil ca Ford va primul "beneficiar" extern al marinimiei si minunii ingineresti de la VAG