Volkswagen va reporni treptat producția în Zwickau și Bratislava, începând cu 20 aprilie: restul uzinelor din Germania, Portugalia, Spania, Rusia și SUA vor relua activitățile din 27 aprilie
Volkswagen a anunțat că începând cu 20 aprilie vor fi redeschise uzinele din Zwickau și Bratislava, urmând ca începând cu 27 aprilie să reia activitățile și în restul fabricilor din Germania, Spania, Portugalia, Rusia și SUA. Fabricile din Mexic, Brazilia, Argentina și Africa de Sud rămân închise până în mai.
În ultimele săptămâni, constructorii auto au închis aproape toate uzinele pe care le dețin în Europa sau SUA ca măsură pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Acum, statele au început să relaxeze regulile, iar producătorii auto repornesc liniile de asamblare.
În cursul zilei de 15 martie, Hyundai a anunțat că a reînceput producția de mașini în Cehia, după o pauză de 3 săptămâni. Skoda a menționat că producția va fi reluată în 27 aprilie, în timp ce Toyota a transmis că va reporni parțial producția uzinelor din Franța și Polonia, începând cu 22 aprilie.
Acum, oficialii Volkswagen au declarat că începând cu 20 aprilie vor relua treptat producția la uzinele din Zwickau și Bratislava. Ulterior, începând cu 27 aprilie, nemții pregătesc reluarea activităților în restul fabricilor din Germania, Portugalia, Spania, Rusia și SUA.
În ceea ce privește fabricile din Africa de Sud, Argentina, Brazilia și Mexic, reprezentanții Volkswagen menționează că acestea vor reporni în luna mai.
"Odată cu slăbirea resticțiilor am stabilit o serie de condiții pentru reluarea treptată a producției. Volkswagen s-a pregătit intens pentru aceste etape în ultimele trei săptămâni. Am dezvoltat un catalog cuprinzător cu măsuri pentru protecția sănătății angajaților și am restablit lanțurile de aprovizionare", a declarat Ralf Brandstatter, COO-ul Volkswagen.
În cursul zilei de 16 martie, și Volvo a anunțat reluarea producției de componente auto la uzina din Suedia. Începând cu 20 aprilie, suedezii vor reporni și producția de mașini la uzina din Torslanda.
care-i adevarul.? mai alalteieri ziceati ca au stocuri mari,si n-au vanzari. iar acum relanseaza ?