Volkswagen va prezenta două concepte desenate de Giugiaro la Geneva
Conceptele concernului Volkswagen care vor fi prezentate la Geneva sunt desenate de specialiştii de la Giugiaro. Acestea reprezintă două modele noi de la Audi şi două modele Volkswagen, alături de încă trei exponate pentru celelalte mărci din Grupul VAG.
Concernul Volkswagen va prezenta şapte concepte la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Geneva. Două dintre aceste concepte vor reprezenta marca Volkswagen, unul sau două vor reprezenta marca Audi, iar celelalte exemplare vor reprezenta mărcile Seat, Skoda şi alte mărci din concern. Partea importantă legată de noile concepte este că specialiştii Giugiaro au desenat câteva din conceptele pe care le va prezenta concernul german la Geneva.
Deşi o parte dintre concepte nu vor fi transformate în realitate, nemţii de la Volkswagen sunt destul de pragmatici la acest capitol şi realizează doar concepte pe care le vor construi în anii următori. Chiar şi fascinantul XL1 Concept va deveni un model de producţie, acesta urmând să între în fabricaţie în serie limitată în trei ani. Pentru următorii cinci ani, Volkswagen a alocat 51.6 miliarde de euro pentru a sprijini dezvoltarea modelelor noi şi pentru creşterea producţiei în fabricile sale.
Walter de Silva, şeful departamentului de design al Grupului Volkswagen, a dezvăluit aceste informaţii pentru cei de la Automotive News. Noile modele pe care le vor lansa nemţii au rolul de a creşte dramatic vânzările în încercarea de a vinde peste 10 milioane de automobile pe an până în 2018 şi a transforma concernul Volkswagen în cel mai mare producător de automobile din lume.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
Ma intreb ce poze le-au trimis cei de la WV sa se inspire si daca copiatorul de la Giugiaro functioneaza