Volkswagen se teme de ascensiunea Skoda: "În loc să încercăm să învingem Tesla am putea ajunge la un conflict intern"
Managerii Volkswagen sunt îngrijorați că Skoda a început să "fure" o parte dintre clienții brandului german și solicită mutarea producției companiei din Cehia în Germania și creșterea costurilor de licențiere pentru tehnologii.
Vânzările Skoda au crescut semnificativ în ultima perioadă, iar constructorul ceh a devenit al doilea cel mai profitabil brand din cadrul Grupului Volkswagen după Porsche.
Unii dintre managerii Volkswagen au început însă să-și exprime îngrijorarea că acest progres se realizează de fapt în detrimentul constructorului de la Wolsburg, care se află într-un plin proces de restructurare.
Ca urmare a pierderilor suferite în urma scandalului Dieselgate, Volkswagen este nevoită să reducă costurile, iar în acest sens a conceput deja un plan de concedieri inclusiv în Germania. Problema este agravată de faptul că unele uzine Volkswagen din Germania nu mai lucrează la capacitate maximă, ca urmare a scăderii cererii pentru anumite modele.
În paralel, Skoda are avantajul unei forțe de muncă mai ieftine în Cehia, la care se adaugă doar plata unor taxe de licențiere pentru tehnologiile dezvoltate de Volkswagen, inclusiv platforma MQB.
Problema a fost remarcată inclusiv de sindicatele muncitorilor Volkswagen, care propun și două soluții prin care Skoda să nu mai beneficieze de aceste avantaje. Astfel, sindicatele propun ca Skoda să mute o parte a producției la uzinele Volkswagen din Germania unde producția este în scădere, dar și ca producătorul ceh să plătească taxe de licențiere mai mari pentru tehnologiile din cadrul Grupului.
"Viitoarea poziționare a brandurilor este analizată, dar discuțiile sunt încă în desfășurare", s-a limitat să afirme un purtător de cuvânt al Volkswagen. Totuși, unul dintre manageri care a dorit să-și păstreze anonimatul are o poziție mult mai tranșantă. "În loc să ne dedicăm eforturile pentru a învinge Tesla, am putea ajunge la un conflict intern".
Acesta se referă și la planurile Grupului pentru mașini electrice, care vizează lansarea a 50 de modele până în 2025. Atât Volkswagen, cât și Skoda, au planificat lansarea unor SUV-urile electrice cu autonomii de 500 de kilometri pentru 2020.
Via Reuters
Vrajeala ieftina. Pretext pentru a creste preturile la VW si a pune materiale mai praste la Skoda