Volkswagen se electrifică din această toamnă: nemții pregătesc o mașină "conectată 24/24" care are 400 de kilometri autonomie electrică

Publicat miercuri, 14.09.2016 16:44 de Mircea Meşter

La exact un an de la izbucnirea scandalului Dieselgate, schimbarea la față a mărcii Volkswagen începe la Paris cu prezentarea unei mașini electrice care-și propune să schimbe logicile mașinilor așa cum le știm astăzi.

Mult-așteptatul model electric pre-serie pe care Volkswagen îl pregătește de lansare la finalul acestei luni, în cadrul Salonului Auto de la Paris, începe să-și dezvăluie secretele. Iar ideea pe care marșează Volkswagen când vine vorba de primul model electric 100% nou care va vedea lumina zilei în gama mărcii germane nu este una clasică, ci vrea să distrugă toate cutumele cu care ne-a obișnuit industria.

"Noua noastră mașină electrică nu va fi o mașină ca toate celelalte", spune Christian Senger, directorului programului de electrificare a gamei Volkswagen, citat de britanicii de la Autocar. Conform acestuia, noul model va fi "un dispozitiv mobil pe roți" și va fi conectat la internet în permanență, 24 de ore din 24, urmând să facă parte dintr-un ecosistem mai larg în care marca germană va introduce treptat viitoarele generații ale tuturor modelelor sale.

Personalizare instant prin VW ID

Una dintre marile inovații cu care vine noul model electric semnat de marca din Wolfsburg este conceptul de personalizare a comportamentului mașinii în funcție de șofer. În acest sens, fiecare șofer va avea un VW ID, adică un set de informații disponibile pe smartphone sau în cheia mașinii proprii. Cu ajutorul acestuia, fiecare mașină în care intră acesta se va autoconfigura conform informațiilor înregistrate: de la modul preferat de condus la poziția scaunului. De la aplicațiile preferate la istoria de rulare. 

Deși nu este încă o informație oficială, modelul pe care-l pregătește Volkswagen va anunța o autonomie electrică maximă de 400 de kilometri, nivel despre care oficialul german susține că "este perfect pretabilă pentru viața de zi cu zi". Valoarea este identică cu cea anunțată ieri de Opel pe noul Ampera-e, model care va intra oficial pe piață cu un an în primăvara lui 2017, cu un an și jumătate mai devreme decât modelul pe care îl anunță Volkswagen în aceast toamnă.

Fără experimente scumpe la construcție 

Foarte interesant este faptul că electrica Volkswagen nu va fi beneficia de materiale de construcție precum fibra de carbon sau aluminiul ultraușor, pentru că Volkswagen a mizat pe soluții care să asigure o adaptare ușoară a liniilor de producție la noul model. Astfel, oțelul va rămâne centrul asamblării. "Construcția nu se va schimba față de ceea ce avem astăzi. Nu vorbim de concepte de caroserie radical modificate", încheie același Christian Senger.

  • Alex, miercuri, 14.09.2016 16:57

    Da, sunt drăguţe şi cumva benefice (probabil) toate gimmick-urile astea cu personalizare şi conectare, dar cred că ar avea succes mai mare primul producător care va face o electrică accesibilă, cu preţ de sub 20k euro şi autonomie de măcar 350 km, fără tot felul de zorzoane.

  • Andy, miercuri, 14.09.2016 17:21

    Corect Alex, insa ceea ce zici tu se va intampla mai tarziu de 10 ani. Exemplele de cele mai ieftine cu ce zici tu sunt Bolt-ul la 37.000 $ in varianta de top si Model 3 care incepe de la 35.000 $ (Musk a zis ca pretul mediu va fi insa undeva pe la 42.000 $, existand probabil si variante la 50.000 $). La americani poti scadea 7.000 $ cat e ajutorul de la stat din preturile de catalog. Ampera-e, varul Bolt-ului, va avea un pret pe la 40-42.000 de euro in Europa, tot in varianta de top... Sunt state gen Franta care ofera si 10.000 de euro bonus. Stim cu totii suma modica oferita in Romania de catre statul autohton...Noi macar sa scapam de rable si sa achizitionam masini noi cu motoare termice moderne si tot e un plus. Uite varsta medie a parcului auto mioritic: http://www.automarket.ro/stiri/creste-numarul-de-masini-vechi-varsta-medie-a-unei-masini-din-romania-a-70517.html

  • Octavian, miercuri, 14.09.2016 17:28

    Probabil peste ~10 ani cand vor fi mai accesibile nu vor mai exista nici ajutoarele de la stat. Nu ma astept ca trecerea la electrificare sa se faca peste noapte. In plus nu cred ca motoarele termice vor disparea prea curand.

  • LR, miercuri, 14.09.2016 18:32

    Andy, dă-mi voie să te contrazic: eu zic că o astfel de mașină va apărea în cel mult 4 ani.

  • Andy, miercuri, 14.09.2016 18:32

    Eu Octaviane sper ca prin 2020-2022, cand am de gand sa schimb actuala masina luata de noua in 2012, macar hibridele clasice, daca nu chiar cele plug-in sa ajunga pe toate modelele din clasele mica, compacta si medie, in cazul producatorilor de volum care vand pe piata europeana. Ma refer la modele normale nu la SF-uri gen Prius sau Ioniq. Pana acum doar Toyota merge pe asa ceva (culmea ca preturile sunt ok pentru un Auris hibrid de exemplu), insa nu ma omor cu ei. De la japonezi mi-au placut mai mult Honda, Mazda si Subaru (Honda Accord chiar am in familie), de la coreeni Kia si de la europeni Peugeot si Opel (oarecum european ca e GM). Si bineinteles, astept si o scadere a preturilor odata ce toti sau majoritatea producatorilor vor urma calea respectiva.

  • Andy, miercuri, 14.09.2016 18:38

    LR, ramane de vazut cine previzioneaza mai bine. Suntem totusi in Europa si din punctul asta de vedere suntem mult in urma americanilor. La noi prin teste inca e recomandat diesel-ul (fie ca vorbim de teste autohtone, franceze, germane etc.), mai ales in cazul noii mode de SUV-uri mici si compacte care cresc de la an la an spectaculos si probabil ca in 3-4 ani vor depasi vanzarile clasei mici, ajungand aproape de cea compacta. Deja multi producatori se gandesc sau deja au renuntat la MPV-urile mici si compacte, aka monovolumele clasice. Si sa nu uitam ca parcul auto total diesel e peste 60% in vest la ora actuala. E un factor care nu se va schimba peste noapte.

  • LR, miercuri, 14.09.2016 20:35

    OK, dar legislația tot mai restrictivă va forța producătorii auto să găsească modalități de lansare a unor mașini electrice accesibile. De asta zic eu că acest trend se va accelera va căpăta amploare.

  • vw s-a apucat de făcut cârnați, joi, 15.09.2016 00:22

    @Andy Media de utilizare a unui autoturism dată de un producător auto (în acte) este de 8 ani. Autoturismele sunt totuși bunuri de folosință îndelungată, nu telefoane mobile.