Volkswagen răscumpără primele mașini din Europa afectate de Dieselgate: "Facem asta doar pentru că mașinile valorează puțin"
Volkswagen va răscumpăra câteva mașini în Germania care au fost afectate de scandalul Dieselgate, însă insistă că gestul nu va fi replicat la scară largă și că decizia are la baza valoarea scăzută a acestora.
Volkswagen a răscumpărat cele peste 600.000 de mașini afectate de scandalul Dieselgate în Statele Unite, însă a refuzat o politică similară și în Europa sub pretextul că legislația de pe Bătrânul Continent este semnificativ mai blândă.
Iată însă că lucrurile încep să se complice pentru constructorul german, care a pierdut două procese ale reclamanților din localitățile germane Arnsberg și Bayreuth.
Judecătorii au decis că Volkswagen trebuie să răscumpere mașinile acestora, iar constructorul a renunțat la ideea de a face apel cu motivația că valoarea mașinilor implicate în proces este foarte scăzută. De altfel, Volkswagen susține că nu se așteaptă ca această decizie să fie luată de judecători și în alte procente intentate de clienți păgubiți.
Totuși, decizia reprezintă un precedent important în special pentru două grupuri de consumatori din Marea Britanie și Olanda, care au fuzionat recent pentru a cere despăgubiri consistente din partea Volkswagen. Cele două grupuri au în total peste 140.000 de clienți afectați de Dieselgate.
Via Autocar
Ai noștrii posesori de tdi E5 (adică 4) tac mâlc că nu mai au bani și de proces...Alții încă dau mii de euro pe ele !! Asta-i diferența între Vest și Est.