Volkswagen organizează un eveniment special pentru posesorii emblematicului Bus
Volkswagen va organiza un eveniment special în Germania, în 2023. VW Bus Festival va celebra istoria modelului Bus, de la prima generație, T1, până la noul model electric ID Buzz. Festivalul va avea loc în vara anului viitor și sunt așteptați peste 100.000 de participanți din toată lumea.
Anul acesta, Volkswagen a lansat modelul ID Buzz. Pentru prima dată în lunga sa istorie, celebra dubă a mărcii germane primește o versiune pur electrică, iar noul ID Buzz a fost cel mai anticipat model al companiei din acest an.
Pentru a marca apariția lui ID Buzz, Volkswagen va organiza un eveniment special în orașul Hanovra din Germania, acolo unde este, deja, produs noul model electric. Evenimentul va celebra toate generațiile ale lui Volkswagen Bus, de la prima generație, T1, până la noul model electric și chiar actualul T7.
Evenimentul va fi organizat în vara anului viitor, între 23 și 25 iunie 2023. Volkswagen se așteaptă ca numărul participanților să fie de circa 100.000. În cadrul evenimentului vor fi disponibile circa 6000 de locuri de parcare pentru participanți. Posesorii modelelor Bus vor putea participa la eveniment cu propriile lor exemplare.
Nu este pentru prima dată când Volkswagen organizează un asemenea eveniment. Constructorul german a mai susținut acest festival în 2007. Rezervările pentru eveniment au început, iar acestea se pot face doar online. Cel mai ieftin bilet costă 29 de euro.
via Volkswagen, Motor1
‘zent! Păi cum să lipsesc cu tancul (T3) ? Fix acolo mergem.