Volkswagen numește un nou director al diviziei software: Dirk Hilgenberg are o experiență de 20 de ani la BMW
Volkswagen a anunțat că noul director al diviziei sale software este Dirk Hilgenberg, care va conduce Car.Software după o experiență de 20 de ani în cadrul BMW. La nivel de grup, partea de software va fi supervizată de Markus Duesmann, CEO-ul Audi.
După informațiile apărute în presa germană, Volkswagen a confirmat că șeful diviziei sale software va fi schimbat în urma problemelor înregistrate de companie cu unele unități Golf 8, dar și în cazul ID.3.
Noul CEO al diviziei Car.Software este Dirk Hilgenberg, care vine în funcție după o experiență de 20 de ani și diferite roluri în cadrul BMW.
Totodată, Volkswagen a anunțat că activitățile privind dezvoltarea software își vor muta “sediul” de la Wolfsburg la Ingolstadt, iar acestea vor fi supravegheate de CEO-ul Audi, Markus Duesmann.
Astfel, inginerii și specialiști din Ingolstadt sunt cei care acum trebuie să livreze produse inovatoare pentru întreg grupul. În acest sens, Volkswagen a anunțat investiții de 7 miliarde de euro până în 2025.
Via Volkswagen
-
@Edik, joi, 16.07.2020 18:23
In articol scrie: "Volkswagen a anunțat investiții de 7 miliarde de euro până în 2025." Crezi ca 7 miliarde sunt bani de nimic? "Ei vor să facă software la preţ de nimic şi să fie şi repede şi bun"
-
Edikkk, joi, 16.07.2020 20:16
Da, da, 7 miliarde din care 5 miliarde pentru achiziţia de alte firme software care au făcut ceea ce ei nu pot, 1 miliard pe bonusuri la CEO, şefi şi chirii, 1 miliard la angajaţi şi ăia cu scos ochii Mda
-
dan_grc, joi, 16.07.2020 22:25
In SUA se dau actiuni, inseamna ca angajatii Tesla sunt toti milionari, la cat a ajuns o actiune, chiar si oamenii de serviciu, daca isi vand acum actiunile s-au scos. Dar cel mai important este ca ne distram cu Edikk.
-
zarnesteanu, vineri, 17.07.2020 00:31
Volkswagen, software, aruncat cu VW in ca_at, sau invers ... Nu-mi vine sa cred. A ramas @Lindikkk singur pe baricade. Ori s-a maturizat lumea, ori a mai iesit pe-afara la aer curat, ori pur si simplu realizeaza ca sunt lucruri de 1000 de ori mai importante in viata decat sa dai in nestire intr-un cal mort numit Softul VW ... Continua @lindikkk, cu varsta incepi sa apreciezi un clovn irecuperabil.
-
Edikkk, vineri, 17.07.2020 00:54
Dle Dan grec dacă nici măcar nu ştiţi să citiţi şi faceţi ca la Antena 3 să înţelegeţi doar ce vreţi... Mai citiţi, vă rog, încă odată comentariul meu. Scria "pentru... care contează"
-
andrei, vineri, 17.07.2020 07:40
totusi, edikkk, daca nu ai lucrat la soft de masini nu iti mai da cu parerea asa usor. mai usor cu cuvintele mari cand nu ai habar nu ce se mananca.
-
Edikkk, vineri, 17.07.2020 09:11
1) de unde ştiţi că nu am lucrat 2) de unde ştim că dvs aţi lucrat ?
-
Edikkk, vineri, 17.07.2020 09:15
Oricum ideea este următoarea Credeţi că Tesla care are cel mai avansat software auto din lume a plătit cu firmituri, execuţia unui aşa software hardware şi în aşa scurt timp ??? Clar nu. Şi dacă un gigant VAG nu reuşeşte şi schimbă şeful pe IT, ce mesaj ar putea înţelege ? Că.... clar nu fac ceea ce au făcut Tesla. Succes VW, nu zic nu, dar nu degeaba chiar şi din UE16 încă mai emigrează în SUA.
-
Edikkk, vineri, 17.07.2020 09:24
Dle Zarnastenu dar cum a reuşit VW să facă softul cu maimuţa aşa bine că nu l-au depistat foarte mult timp??? Şi apoi, deşi că nu, că CEO nu ştia, au făcut de capul lor nişte ingineri şi culmea l-au dat şi la Audi şi la Porsche şi la Mercedes chiar cică.... aşa de la ingineri la ingineri la o bere.... Bă uite ia şi tu softul ăsta... Şi toată conducerea nevinovată ! Nu?
-
VJ, vineri, 17.07.2020 10:36
@Edikkk Softul de care zici tu, ca au fentat testele de emisii, nu cei de la VW l-au dezvoltat, ci cei de la Bosch. Tocmai asa acel soft a ajuns si curtea celor de la Mercedes si Porsche.
-
cifre, vineri, 17.07.2020 11:11
edikkk tata stai in banca ta, nu mai vorbi sa te auzi ca Luca de Meo, noul sef renault de ex. a primit 150.000 actiuni mcccccccc.
-
Edikkk, vineri, 17.07.2020 12:59
Dle Cifre - ce aţi gândit când aţi scris? CEO ok.... eu vorbeam de angajaţii din IT care contează din producătorii auto europeni, dacă dau şi acţiuni pe lângă salariu
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 5 noiembrieUn model Honda NSX, care i-a aparținut lui Senna, stabilește un record la licitațeModelul Honda NSX care i-a aparținut lui Ayrton Senna a fost vândut pentru mai mult de un milion de euro, devenind cel mai scump exemplar NSX vândut vreodată. Citeste tot -
INDUSTRIE | miercuri, 4 noiembrieMercedes-Benz amână producția SUV-ului GLC în SUA până în 2030Mercedes-Benz amână producția SUV-ului GLC în Alabama până în mai 2030, prelungind perioada în care va suporta tarifele vamale la import. Citeste tot -
INDUSTRIE | miercuri, 4 noiembrieTata Motors finalizează procesul de preluare a Grupului IvecoTata Motors și Iveco Group au început oficial să funcționeze ca o singură companie specializată în vehicule comerciale, Iveco devenind o subsidiară a producătorului indian de camioane. Citeste tot -
INDUSTRIE | miercuri, 4 noiembrieSfârșit de drum pentru Range Rover Evoque și Velar. Cele două modele vor fi retrase în 2027Grupul JLR a anunțat că va retrage din producție modelele Range Rover Evouqe și Velar în 2027. Cele două model nu vor primi succesori, iar gama Range Rover va fi alcătuită din 3 modele. Citeste tot -
INDUSTRIE | marţi, 3 noiembriePorsche: un nou sistem multimedia introdus pe modelele 911, Cayenne, Panamera și TaycanPorsche introduce o nouă generație a sistemului Porsche Communication Management (PCM) pentru modelele 911, Taycan, Panamera și Cayenne. O nouă platformă hardware, Porsche Digital Interaction și un ecosistem digital extins vor asigura performanțe îmbunătățite și o experiență de utilizare unitară pentru mai multe game de modele. Citeste tot
Marea diferenţă dintre SUA şi UE este că pentru oamenii care contează în SUA pe lângă SALARII, nu firmituri, se dau şi ACŢIUNI LA COMPANIA la care lucrează !! În Europa le dă ciu ciu. Ei vor să facă software la preţ de nimic şi să fie şi repede şi bun. Şi profitul tot să îl simtă doar acţionarii. Măi, măi, măi.... vai, vai, vai....