Volkswagen investește 7 miliarde de euro pentru unificarea operațiunilor IT: grupul vrea să sporească eficiența în rândul celor 12 branduri
Grupul Volkswagen a anunțat o investiție de 7 miliarde de euro pentru unificarea operațiunilor informatice ale celor 12 branduri din portofoliu. Circa 10.000 de programatori vor lucra pentru eficientizarea activităților IT din grup.
Volkswagen, prin vocea CEO-ului Herbert Diess, susține că eficiența este una dintre prioritățile pentru viitorul apropiat, astfel încât să obțină fondurile necesare pentru dezvoltarea și producția de masă a mașinilor electrice.
În acest context, un alt pas în direcția eficienței este unificarea operațiunilor informatice ale celor 12 mărci din portofoliul VW, grupul german anunțând o investiție de 7 miliarde de euro.
Noul departament de software va număra circa 10.000 de programatori, potrivit lui Christian Senger, șeful departamentului “Digital Car and Service” al brandului VW.
În luna iunie, Volkswagen a anunțat că toate modelele noi din grup vor folosi același soft până în 2025, după înființarea diviziei “Car.Software”. Sistemul de operare “vw.os” va fi standardul pentru toate brandurile din grupul german, care dorește ca dezvoltarea software să fie făcută in-house în proporție de cel puțin 60% (față de 10% în prezent).
Via Automotive News
Un singur soft pentru toate marcile. Sa stim macar cand fac recall ca vor fi vizate toate marcile, de la Skoda pana la Bugatti. PS Sper ca v-ati dat seama ca ma refeream la softul de trisare a emisiilor.