Volkswagen încă mai crede în viitorul diesel: constructorul susține că vânzările diesel au crescut anul trecut în Germania
Volkswagen consideră că dieselul are în continuare un viitor în față, deși popularitatea sa este în scădere la nivel european. Nemții invocă o creștere a vânzărilor în 2018 și susțin că dieselul va continua să fie o “tehnologie importantă” în anii următori.
Peste 57% dintre mașinile vândute în Uniunea Europeană în 2018 au motoare pe benzină, în timp ce modelele echipate cu motoare diesel au ajuns la o cotă de piață de aproape 36%, cea mai slabă valoare înregistrată din 2001 și până astăzi.
În ciuda declinului evident, Volkswagen crede în continuare în viitorul diesel, pe care îl descrie ca o “tehnologie importantă în anii următori”.
Nemții se bazează pe creșterea vânzărilor diesel pe piața locală. Astfel, VW susține că, în Germania, cererea pentru diesel s-a majorat de la 39% în 2017 la 43% anul trecut, în cazul flotelor. În cazul clienților individuali, cererea diesel a crescut de la 15% la 27% în intervalul menționat.
“În Germania, dezbaterea diesel este încărcată emoțional și se abate frecvent de la datele indiscutabile. Având în vederea eficiența și performanțele sale, dieselul va continua să fie o tehnologie importantă în anii următori,” a declarat Jurgen Stackmann, membru în boardul VW.
La începutul anului trecut, oficialii VW au vorbit chiar despre o “renaștere diesel” în perioada următoare.
Via Automobilemag
Inseamna ca nu e totul pierdut, mai au timp sa faca un soft