Volkswagen ID.4 este aici: SUV-ul electric are versiune de lansare de 204 cai putere și autonomie de 520 de kilometri

Publicat miercuri, 23.09.2020 18:57 de Daniel Popescu

Volkswagen a publicat primele imagini și informații tehnice despre SUV-ul electric ID.4. Versiunea de lansare are 204 cai putere și baterie de 77 kWh cu autonomie de 520 de kilometri.

Volkswagen a dezvăluit marți seară primul său SUV electric din gama ID. Noul ID.4 împrumută numeroase elemente stilistice și tehnice de la hatchback-ul electric ID.3, prezent deja inclusiv pe piața din România.

Bazat pe aceeași platformă MEB dedicată modelelor electrice, Volkswagen ID.4 are o lungime de 4.584 mm, o lățime de 1.852 mm și o înălțime de 1.612 mm, în timp ce ampatamentul este de 2.766 mm.

Astfel, noul model este cu 102 mm mai lung decât Tiguan, SUV-ul compact al mărcii cu motoare cu combustie internă. În plus, Volkswagen menționează că garda la sol a noului model este de 210 mm.

Așa cum era de așteptat, ID.4 împrumută numeroase elemente de design exterior de la ID.3, iar inginerii germani au acordat o atenție suplimentară eficienței aerodinamice, întrucât SUV-ul are un coeficient aerodinamic de 0.28.

Farurile au tehnologie LED inclusiv în echiparea standard, iar clienții vor putea alege opțional și farurile IQ.Light cu LED Matrix. Între timp, stopurile integrează diode care emit lumini și o bandă roșie care le conectează pentru a oferi o perspectivă 3D la activarea acestora. De asemenea, stopurile au o semnătură luminoasă sub forma literei X și integrează și semnalizarea dinamică.

Pentru început, constructorul german va echipa ID.4 cu jante de 20 inch sau 21 inch.

Interiorul este de asemenea foarte asemănător cu cel al lui ID.3 și iese în evidență prin stilul minimalist, cu ecrane touch și puține butoane fizice. Ecranul central are o diagonală de 10 inch în cazul versiunii de lansare, însă variantele de top vor fi echipate cu ecran de 12 inch.

Opțional, clienții pot alege și un Head-up Display cu realitate augmentată. Volumul portbagajului variază între 543 litri și 1.575 litri, în funcție de modul în care sunt poziționate scaunele de pe bancheta din spate.

Din punct de vedere tehnic, Volkswagen ID.4 va fi disponibil în prima etapă într-o ediție specială First Edition, după modelul ID.3. Aceasta va fi echipată cu un motor electric de 204 cai putere poziționat pe puntea spate cu un cuplu maxim de 309 Nm care permite un timp de 8.5 secunde pentru accelerația de la 0 la 100 km/h, în timp ce viteza maximă este limitată la 160 km/h.

Această versiune de lansare utilizează o baterie cu capacitatea netă de 77 kWh care oferă o autonomie maximă de 520 de kilometri, calculată pe baza standardului WLTP. În plus, germanii afirmă că o încărcare de 30 de minute la o stație rapidă cu 125 kW oferă o autonomie de 320 de kilometri.

În următoarea perioadă, Volkswagen va extinde gama de motorizări și baterii disponibile pentru ID.4. Astfel, clienții vor putea alege și versiuni de 148 CP și 170 CP, ambele echipate cu o baterie mai mică, de 52 kWh. Pe de altă parte, va exista și o versiune mai puternică, de 175 CP, cu bateria de 77 kWh. Toate aceste versiuni vor avea un singur motor electric poziționat pe puntea spate.

În cursul anului viitor, Volkswagen ID.4 va primi și o versiune GTX cu tracțiune integrală prin intermediul a două motoare electrice care vor oferi în total 266 de cai putere. Această versiune va avea de asemenea o baterie cu capacitate de 77 kWh.

Pentru moment, germanii nu au confirmat încă valorile exacte de autonomie pentru aceste versiuni care vor apărea ulterior.

Conform așteptărilor, ID.4 mizează și pe pachetul de sisteme de asistență și siguranță reunite sub numele IQ Drive, printre care se numără Automatic Emergency Braking, Blind Spot Monitoring, Lane-Keeping Assistance, Adaptive Cruise Control, Forward Collision Warning, Road Sign Monitoring, Parking Sensors sau Automatic High Beams.

În plus, șoferul și pasagerii au un total de 6 airbag-uri, iar bateria este la rândul ei protejată în cazul unui accident și se deconectează automat de la sistemul electric.

Volkswagen ID.4 va fi produs inițial la uzina Zwickau (Germania) și, din 2022, și la uzina din Emden (Germania). Pentru moment, constructorul a anunțat deja că ediția de lansare va avea un preț de pornire de aproape 50.000 de euro pe piața din Germania.

Via Volkswagen

  • dan_grc, miercuri, 23.09.2020 19:23

    Nu arata deloc rau la exterior, interiorul sec totusi, fratele Eniaq are un interior mai atractiv. Cu autonomie care arata bine pe hartie, sau nu, VW are capacitatea sa devina best seller si la electrice macar in Europa, ca grup, un prim pas a fost facut cu Taycan, cu toate ca este foarte scump.

  • aha, miercuri, 23.09.2020 20:06

    Așadar startul a fost dat iar concurența va fi benefică pentru piață așa că producătorii n-au decât să-și stoarcă creierii. Încet-încet crește și autonomia poate mai scade și timpul de încărcare. In cazul de față vw id4 cred că ar putea fi un best seller. Partea proastă e cu tracțiunea pe spate. Aici chiar e o problemă.

  • dan_grc, miercuri, 23.09.2020 20:17

    Nu este nicio problema cu tractiunea spate, chiar deloc, nu inteleg de ce este o sperietoare, mai ales cu sistemele actuale de siguranta.

  • ACE - Craiova, miercuri, 23.09.2020 22:08

    Toate bune si frumoase...mai multe modele electrice interesante = mai multa concurenta - speram sa scada si preturile din piata... Interesanta si afirmatia lui Elon Musk de azi-noapte privind intentia TESLA de a produce si vinde anual cca. 30 milioane de vehicule electrice, peste 10 ani (practic 1/3 din numarul total de masini vandute, in lume, in anul 2019)!!! Asta in conditiile in care TESLA intentioneaza sa ajunga la 500.000 unitati noi comercializate la sfarsitul anului 2020. Ce nu am reusit sa aflu: GARDA LA SOL, nici la VW ID.4. nici la verisoara SKODA ENYAQ! A descoperit-o cineva, pe undeva?!

  • Mihai, miercuri, 23.09.2020 23:10

    De ce oare producatorii se concentreaza pe frmusetea exterioara? Oare lumea le cumpara sa le admire sau sa faca pe placul vecinilor? Ciudat pentru mine, dar asta se pare ca e tendinta. Si apropo, de ce citim atatea stiri cu electrice? Parca intelesesem ca nu sunt mai bune ca dieselurile si nu prea au cautare :)

  • mip, joi, 24.09.2020 01:26

    @ACE - Craiova... tu ai "citit" doar pozele ?

  • mip, joi, 24.09.2020 01:28

    @ACE - Craiova ... "În plus, Volkswagen menționează că garda la sol a noului model este de 210 mm." propulsia e o problema in special iarna ...

  • Fainosag, joi, 24.09.2020 08:31

    @ace Deja Musk produce la grămadă cu calitte de fabricație îndoielnică, imagineaza-ti la 30 mil. anual ce calitate vor avea produsele lui. Dar oricum pentru un orb aceste lucruri nu prea conteaza.

  • rov, joi, 24.09.2020 08:31

    Tractiunea spate e o mare problema doar atunci cand nu ai asfalt sub roti. Aici e un non sens, pentru ce ai nevoie de 210 cm garda la sol daca masina e facuta pentru asfalt? Exteriorul arata bine. Interiorul pare o improvizatie cu tabletele alea aplicate pe plansa de bord..

  • tractiune spate, joi, 24.09.2020 10:24

    fratilor, nu mai suntem in 1994. de unde teama asta de tractiune spate? cum zicea si @dan_grc, la cate sisteme de stabilizare si cata electronica au acum masinile in ele, teama e nejustificata. in afara de bmw, unde mai poti anula din sisteme, la restul masinilor, putine cate sunt cu tractiune spate, nici sa vrei sa derapezi si nu poti, ca te lasa masina

  • X, joi, 24.09.2020 10:25

    Intradevar fonturile utilizate de circa doua luni nu sunt chiar asa lizibile. Masina ID 4 ataca in mod direct: - Ford Mustang Mach-E - Tesla Model Y - BMW iX3 s.a. SUV-uri electrice actuale sau anuntate pentru anii 2021-2022 (Nissan Ariya, noul Peugeot 3008 EV etc.) cu preturi situate in zona 40-50.000 Euro dorind sa demonstreze ca grupul VW este capabil sa se reformeze puternic, in ciuda faptului ca situatia actuala de pe piata auto este una destul de dura.

  • Green_Alex, joi, 24.09.2020 10:26

    De acord cu Rov, este o masina de strada, nu conteaza garda la sol si nici tractiunea prea mult. Doar in romania ai nevoie de 4x4 ca sa iesi din parcare iarna, si de garda la sol mare ca sa te urci borduri pentru a parca gratis.

  • someone, joi, 24.09.2020 11:22

    si uite cum dintr-o data ID3 a devenit neinteresant. doar pentru ca SUV. si asa cum zicea dan, skoda eniaq e mai placuta privirii. eram curios , oare cat cantareste ? celelalte cifre sant promitatoare.

  • ACE - Craiova, joi, 24.09.2020 17:26

    @someone Masa oficiala a masinii nu a fost deocamdata comunicata. Va fi undeva peste 2.000 kg cu siguranta, in conditiile in care doar masa bateriei este de 493 kg). Capacitatea de tractare a modelului este: - 750 kg fara un sistem de franare; - 1.000 kg cu sistem de franare. O zi frumoasa sa aveti!

  • rov, vineri, 25.09.2020 22:06

    @ACE - Craiova Daca tot ai revenit cu un comentariu, bunul simt ar fi vrut sa iti ceri scuze pentru intrebarea neinspirata cu garda la sol... 15 ti-au dat + , abia apoi au vazut ca esti ''pe langa''