Volkswagen Eos facelift pleacă de la 25.969 de euro cu TVA inclus în România
Oficialii Volkswagen au anunţat preţurile lui Eos facelift în România. Cea mai ieftină versiune costă 25.969 de euro cu TVA inclus şi vine în compania unui motor 1.4 TSI de 122 CP.
Volkswagen a anunţat preţurile noului Eos facelift în România. Modelul a debutat la Salonul Auto de la Los Angeles şi este oferit în compania a patru motorizări şi două transmisii, plus două versiuni BlueMotion. Preţurile de pornire variază între 25.969 euro cu TVA inclus şi 33.520 euro cu TVA inclus. Taxa de poluare variază şi ea între 149 şi 413 euro. Garanţia este de doi ani fără limită de kilometri, iar aerul condiţionat, volanul în piele şi alte elemente de acest gen sunt oferite în standard.
Versiunea entry-level va fi pusă în mişcare de motorul 1.4 TSI de 122 de cai putere, capabil să ofere 200 de Nm încă de la 1500 de rotaţii pe minut. Unitatea cu injecţie directă oferă o viteză maximă de 198 de km/h şi un consum de carburant de 6.6 litri. Această motorizare poate fi comandată şi cu pachetul BlueMotion Technology, care vine cu o serie de modificări tehnice, menite să reducă cifra medie a consumului la 6.2 litri. În România, această versiune porneşte de la 25.969 de euro cu TVA inclus. Cei care doresc motorul TSI de 1.4 litri şi 160 CP pe Eos vor plăti minim 27.991 de euro cu TVA inclus.
Cea mai puternică unitate pe benzină va fi motorul de 2.0 litri TSI, dispus să ofere 210 cai şi 280 de Nm la 1700 de rotaţii pe minut, suficient pentru a garanta o viteză maximă de 238 de km/h şi un consum de 7.1 litri/100 de km. Lista de opţionale va include şi o cutie DSG pentru această motorizare, care promite un consum de 7.5 litri/100 de km şi o viteză maximă de 236 km/h.
Fanii dieselului vor fi nevoiţi să se mulţumească doar cu unitatea TDI de 2.0 litri şi 140 de cai, ce oferă 320 de Nm şi 5.2 litri la 100 de km, cu 0.3 litri mai puţin decât în cazul vechii variante. Preţul acestei versiuni porneşte de la 29.000 de euro cu TVA inclus. Motorul poate fi comandat şi el cu pachetul BlueMotion Technology, care reduce consumul până la valoarea de 4.8 litri/100 de km, garantând aceeaşi viteză maximă de 207 km/h, iar versiunea respectivă pleacă de la 29.274 de euro cu TVA inclus. Bineînţeles, poate exista şi reversul medaliei, o cutie DSG urmând să crească consumul cu până la 5.7 litri, în cazul versiunii standard, sau cu până la 5.3 litri, în cazul versiunii BlueMotion. Aceste două versiuni costă 30.608 euro, respectiv 30.883 de euro cu TVA inclus.
La interior, germanii au optat pentru finisaje cromate în echiparea standard, pentru un Ambience Pack reconfigurat, pentru o piele Nappa specială, capabilă să reflecte razele soarelui într-o mai mare măsură, şi pentru un levier al schimbătorului redesenat, în cazul transmisiei DSG. La capitolul tehnologie şi confort, Eos facelift propune publicului un acoperiş rabatabil în 25 de secunde, ce poate fi acţionat şi prin telecomandă, care vine în dotarea standard şi cu o opţiune panoramică, menită să asigure o lumină interioară abundentă chiar şi atunci când maşina este acoperită. Pasagerii vor avea la dispoziţie un ecran color cu funcţie tactilă, un sistem nou de lumini adaptive, acces şi pornire fără cheie, precum şi noul asistent de parcare, celebru în gama Volkswagen.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FIŞA TEHNICĂ ŞI LISTA DE PREŢURI A LUI VOLKSWAGEN EOS FACELIFT
Pentru a vedea broşura lui Volkswagen EOS Facelift, CLICK AICI.
Via | Volkswagen
Care e diferenta dintre eos si golf 6cabrio?? S-au prostit nemtii astia rau de tot....