Volkswagen: Electricul ID.Buzz a înregistrat peste 10.000 de comenzi

Publicat joi, 18.08.2022 14:28 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile anunță că a vândut două treimi din producția anuală a modelului cu zero emisii ID.Buzz. Concret, Volkswagen a înregistrat peste 10.000 de comenzi.

Modelul cu zero emisii Volkswagen ID.Buzz a intrat pe linia de asamblare a uzinei din Hanovra în luna mai. Primele mașini vor fi livrate în octombrie, dar, până atunci, constructorul din Wolfsburg ne anunță de succesul pe care îl are acest model.

Mai exact, Volkswagen ID.Buzz a înregistrat deja peste 10.000 de comenzi. Cele mai multe, 3.400, au venit din Norvegia. Germania este pe locul 2 cu 2.500 de comenzi, iar podiumul este completat de Olanda cu 1.100 de comenzi.

Totodată, 1.000 de clienți și-au comandat noul ID.Buzz și în Belgia.

Până la finalul acestui an, Volkswagen va produce 15.000 de unități ID.Buzz. Asta înseamnă că mai bine de două treimi au fost deja vândute. Anul viitor, acest număr va crește la 60.000 de exemplare.

via Automotive News

  • inexorabil, joi, 18.08.2022 15:09

    Îl voi studia îndeaproape la VW Bus Festival de anul viitor, de la Hanovra. Oricum vor fi prezente toate generaţiile (cel puţin de T-uri) – la urma urmei, tare curios sunt ce va prefera comunitatea VW-istă: tradiţie vs. “progres”. Ca în politică: conservatori (Dreapta) vs. liberali (Stânga).

  • dan_grc, joi, 18.08.2022 17:39

    Frumos la Hanovra, cu toate că și la Moscova poți studia noile modele Lada, fără accesoriile din decadentul Occident, până la urmă de ce toți anti occidentalii, prefera fix ceea ce critica, inclusiv rușii ? Curat murdar .

  • Mike, vineri, 19.08.2022 07:12

    Măi cum se face că numai maşinile electrice au (pre) comenzi record de mii, sute de mii, milioane în unele cazuri? Ştiţi vorba aia "votează cu portofelul"

  • Seriff, vineri, 19.08.2022 09:06

    @Mike pentru ca sunt multi oameni cu bani care stau la casa si au si a doua sau a treia masina, de-aia sunt multe comenzi, doar ca la sfarsitul anului din totalul de masini vandute electricele nu ating nici 25%, cum se face asta? Inseamna ca nu sunt atat de multe, doar par multe.

  • Mike, vineri, 19.08.2022 15:18

    @Sheriff Sunt sub 25% pentru că NU reuşesc să producă mai multe !!! He he he, vezi ultimul interviu CEO Ford care a spus ca papagalul că a fost uimit de viteza adopţiei maşinilor electrice şi că au greşit.

  • Seriff, vineri, 19.08.2022 16:53

    Crezi tu? Daca era asa nu mai produceau deloc termice si produceau doar electrice si aia era. Plus de asta sunt curios dintre cumparatori cati au doar 1 masina electrica in familie si nu o folosesc ca a doua masina.