Volkswagen caută o alianţă cu malaezienii de la Proton
După ce a cumpărat Giugiaro, Volkswagen caută o alianţă şi cu malaezienii de la proton. Nemţii caută să vândă noua generaţie Passat şi sub sigla constructorului asiatic.
Constructorul malaezian Proton a reunoscut astăzi că se află în discuţii avansate cu Volkswagen Group. Nemţii se pare că îşi menţin strategia de expansiune, chiar şi după ce zilele trecute au oficializat preluarea casei de design Giugiaro. Cele două branduri ar putea lega un parteneriat care să urmărească dezvoltarea de produse comune.
Mohamad Nadzmi Mohamad Salleh, preşedintele Proton, a declarat recent reporterilor din Kuala Lumpur că va face un anunţ oficial despre intenţiile celor două branduri auto, în următoarele săptămâni.
Volkswagen şi Proton au interacţionat prima dată în 2007, însă discuţiile de atunci au picat rapid din cauza unor neînţelegeri. Se pare că de această dată Volkswagen nu caută să cumpere acţiuni în cadrul Proton, dar doreşte să vândă noua generaţie Passat sub sigla malaezienilor, pe mai multe pieţe mondiale. O colaborare care ar viza împărţirea platformelor şi motoarelor ar putea fi luată de asemenea în discuţie.
Proton este un constructor de talie mică, recunoscut în Statele Unite, cu profit înregistrat în 2010 dar cu o cotă de piaţă în scădere pe piaţa din Asia de Sud-Est.
via | autoblog
numai intelegi nimic din noul site! arata groaznic