Volkswagen ar putea cumpara Karmann
Karmann ar putea fi salvat de la insolventa de catre cei de la Volkswagen. Carosierul german are 1.700 de salariati, care ar putea ramane fara un loc de munca la sfarsitul lunii noiembrie.
Carosierul german Karmann, aflat in pragul insolventei, ar putea fi cumparat de catre cei de la Volkswagen. Oficialii Karmann au confirmat faptul ca poarta discutii cu cei de la Volkswagen, dar s-au ferit sa mentioneze natura acestor tratative. Cele trei familii care detin carosierul Karmann – Battenfeld, Boll si Karmann – doresc sa obtina circa 65 milioane de euro pentru acesta companie, indiferent cine este cumparatorul. Oficialii Volkswagen s-au abtinut complet de la orice fel de comentarii in aceasta privinta.
Pretul ridicat al companiei Karmann este legat si de investitiile nereusite pe care le-au facut proprietarii acestui carosier german. Astfel, cele trei familii care controleaza Karmann au cumparat o vopsitorie imensa in urma cu cativa ani, pentru care au semnat un contract de 100 de milioane de euro. Datoria respectiva nu a fost inca platita, motiv pentru care pretul de achizitie al Karmann include si datoriile mai vechi ale acestei companii.
In prima faza, cei de la Volkswagen ar fi putut salva Karmann cu un contract generos de productie al vehiculelor electrice. Din pacate pentru cei de la Karmann, Volkswagen va incepe productia acestor modele mult prea tarziu pentru a ii mai putea ajuta pe cei de la Karmann pana atunci. Astfel, singura metoda de ajutor pentru aceasta companie ar fi achizitia ei, lucru care ar putea duce la reduceri de personal in randul celor 1.700 de salariati ramasi la Karmann.
Via | AutomotiveNews (inreg.)
Prima stire in care apare VW si nu apare "consum redus"!