Volkswagen ar putea avea dificultăți în aprovizionarea cu baterii pentru mașini electrice: Samsung își reduce livrările la un sfert din cantitatea stabilită
Samsung va livra pentru Volkswagen doar 25% din cantitatea de baterii pentru mașini electrice stabilită anterior, ceea ce ar putea afecta producția constructorului german.
La fel ca numeroși alți constructori, Volkswagen a semnat o serie de parteneriate cu producători de baterii pentru mașini electrice.
Constructorul german a semnat deja contracte cu LG Chem și SK Innovation, în timp ce CATL ar urma să asigure stocul pentru unitățile comercializate în China. În plus, Volkswagen ajunsese la un acord preliminar cu Samsung pentru un contract de 20 GWh, echivalentul a 200.000 de baterii de 100 kWh.
Cu toate acestea, surse din cadrul constructorului german au declarat pentru agenția de presă Bloomberg că negocierile dintre cele două părți nu s-au finalizat conform așteptărilor.
În urma analizelor efectuate, Samsung a ajuns la concluzia că poate livra doar 5 GWh de energie, echivalentul a numai 50.000 de baterii de 100 kWh, adică un sfert din cantitatea de energie stabilită anterior.
Pentru moment, oficialii Volkswagen s-au limitat să afirme că Samsung rămâne unul dintre partenerii companiei pentru furnizarea de baterii, însă nu au menționat nimic despre cantitatea de energie stabilită în cadrul constructorului. "Samsung continuă să fie furnizorul nostru de baterii pentru Europa", a precizat Volkswagen într-un comunicat transmis agenției Bloomberg.
Întrucât anticipa deja o probema în accesul la baterii, Volkswagen a anunțat în această lună că analizează viabilitatea unui proiect care prevede construirea unei uzine pentru baterii în Germania împreună cu start-up-ul suedez Northvolt AB, care să ofere o capacitate totală de 10 GWh. Problemele cu Samsung ar putea determina Volkswagen să dea undă verde proiectului.
Via Bloomberg
la asta se pare ca mai nimeni nu s-a gandit: se vrea trecerea la electrice, producatorii promit mii de modele noi cu autonomii impresionante, dar la materia prima ne-reciclabila ( inca ) a bateriilor si la capacitatea de productie a acestora, nimeni nu s-a gandit cand si-au propus si declarat public intentiile.