Volkswagen anunță un nou concept electric: ID Space Vizzion este un break cu autonomie de 590 de kilometri care va fi prezentat în 19 noiembrie
Volkswagen va prezenta în 19 noiembrie un concept electric pe nume ID Space Vizzion cu autonomie de 590 de kilometri care împrumută elemente de la GT-uri și SUV-uri și care va primi o versiune de serie în 2021.
Volkswagen a anunțat deja o gamă variată de modele electrice din gama ID pe care le va lansa pe parcursul următorilor ani, însă constructorul german are încă o surpriză pregătită pentru Salonul Auto de la Los Angeles.
În cadrul acestui eveniment, Volkswagen va prezenta în 19 noiembrie un nou concept electric, care a primit numele ID Space Vizzion. Pentru moment, nemții ne oferă câteva teasere și susține că noul concept va face parte dintr-un segment complet nou de piață.
Așa cum sugerează și designul din teasere, ID Space Vizzion va lua în principiu forma unui break, însă Volkswagen afirmă că modelul va împrumuta numeroase elemente caracteristice pentru un Gran Turismo, dar și spațiul interior generos al unui SUV.
Dezvoltat pe platforma MEB a Grupului Volkswagen, ID Space Vizzion are un design aerodinamic special care îi va permite să ajungă la o autonomie de 590 de kilometri (WLTP), însă pentru moment producătorul nu oferă detalii despre capacitatea bateriei sau sistemul de propulsie.
Pe de altă parte, Volkswagen oferă și două teasere cu interiorul, care arată că acesta va fi complet digitalizat, urmând să fie echipat inclusiv cu un ecran de mari dimensiuni pe post de consolă centrală. De asemenea, în procesul de fabricație va fi utilizată și AppleSkin, o piele artificială care include și materie reziduală de la producția de suc de mere.
Volkswagen ID Space Vizzion va primi o versiune de serie la sfârșitul anului 2021, iar aceasta va fi comercializată în Europa, Statele Unite și China.
Via Volkswagen
Dubla blasfemie - cum Doamne': 1) ecran a la TESLA ?! 2) bord aerisit tot a la TESLA?!