Volkswagen anunță noi recorduri de livrări: peste 4 milioane de mașini au ajuns la clienți după primele 8 luni și creștere de 12% în Europa

Publicat miercuri, 12.09.2018 13:11 de Paul Cosma

Volkswagen a anunțat că a livrat un nivel record de peste 4.1 milioane de mașini către clienții din toată lumea, marcând o creștere de 6.2% pentru perioada ianuarie-august. Nemții spun că livrările vor fi încetinite în septembrie și octombrie din cauza introducerii standardului WLTP, dar se arată încrezători că finalul de an va fi unul puternic.

Volkswagen continuă să stabilească noi recorduri în materie de livrări odată cu anunțarea rezultatelor pentru primele 8 luni din acest an. Potrivit oficialilor companiei, brandul german a livrat 4.13 milioane de mașini de la începutul lui 2018 și până la sfârșitul lunii august, în creștere cu 6.2% față de perioada similară din 2017.

“Luna august a fost una consistentă pentru noi în mai multe piețe. Am avut recorduri de livrări pentru august și perioada ianuarie-august. Vom livra mai puține mașini în Europa în septembrie din cauza introducerii standardului de emisii WLTP. Și în octombrie vom avea un start mai slab, dar ne așteptăm la o performanță consistentă pentru noiembrie și decembrie,” a explicat un oficial Volkswagen.

La nivel european, Volkswagen a livrat 1.2 milioane de mașini în Europa după primele 8 luni, în creștere cu 12.6% față de anul trecut în aceeași perioadă.

Ca de obicei, regiunea Asia-Pacific este cea mai importantă pentru brandul german datorită Chinei, acolo unde au fost livrate aproape 2 milioane de vehicule în intervalul ianuarie-august.

Livrările VW au fost în creștere în mai toate regiunile, cu excepția scăderii de 1.9% din America de Nord.

Via Volkswagen

 

  • SIMPLE MINDS, miercuri, 12.09.2018 13:38

    *Gott mit uns* dar parca un pic mai mult cu voi.Parca.... ;-)). Sunt constient de faptul ca lumea auto reprezinta in ziua de azi un razboi dar oare pentru VAG Conventia de la Geneva nu mai e valabila ? :-))

  • Rudolf D., miercuri, 12.09.2018 16:43

    Mda, ce chestie! Astia cresc si cand au probleme cu productia? Probabil cativa comentatori se vor zgaria pe ochi. Dar nu e cazul.Trebuie sa stam cu ochii pe VAG sa nu mai faca prostii.

  • Puya, miercuri, 12.09.2018 19:40

    Via Volkswagen : Baga bani !, da-ne bani ! Oooo ! (Refren)....

  • Edikkk, joi, 13.09.2018 06:24

    Cine îi mai crede pe VW ??? Creşterea din Europa de unde vine? Doar din Germania, mda...