Volkswagen anunță investiții într-un parc eolian din Suedia
Constructorul german de automobile anunță investiții într-un parc eolian din nordul Suediei. Până în 2025, Volkswagen vrea să investească 40 de milioane de euro în achiziția de parcuri fotovoltaice și eoliene.
Producătorul din Wolfsburg a anunțat cu ceva timp în urmă că, până în 2050, vrea să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Pentru asta, Volkswagen investește masiv în electrificare, dar și în diverse proiecte de energie regenerabilă.
Ca un prim pas, constructorul german va investi într-un parc eolian din nordul Suediei. Acesta va avea o capacitate anuală de 100 GWh și va furniza energie electrică pentru circa 27.000 de gospodării, anunță reprezentanții Volkswagen.
Aceștia susțin că vor urma și alte investiții de acest gen, dar pentru început în țări unde modelele cu zero emisii ale mărcii sunt foarte populare. În Suedia, Volkswagen este lider pe piața de mașini electrice, de aici și investiția într-un parc eolian din această țară.
Pe viitor, germanii vor investi în alte 20 de proiecte cu "energie verde" în Spania, Marea Britanie, Germania și Finlanda. Acestea vor genera în total 7 TWh, adică necesarul de energie pentru aproximativ 600.000 de gospodării.
Până în 2025, Volkswagen vrea să investească 40 de milioane de euro în achiziția de parcuri fotovoltaice și eoliene.
via Volkswagen
Bine măi VW