Volkswagen Amarok BiTDI a devenit mai puternic şi este oferit şi cu o transmisie automată

Publicat marţi, 06.11.2012 12:13 de Sebastian Toma

Motorul BiTDI al lui Volkswagen Amarok dezvoltă acum 180 CP, iar clienţii îl pot comanda şi în compania unei transmisii automate cu opt trepte.

Volkswagen a anunţat actualizarea motorizării BiTDI care echipează modelul Amarok. Unitatea de 2.0 litri dezvolta 163 CP la lansare, dar modificările aplicate de inginerii germani au urcat nivelul de putere la 180 CP. Pe lângă plusul de putere, utilitara germană primeşte gama de tehnologii BlueMotion pentru a reduce consumul de carburant. Tehnologiile BlueMotion asigură o reducere de 3.9 procente a consumului de carburant. Graţie nivelului superior de putere, utilitara de la Volkswagen are o capacitate de remorcare crescută de la 2.800 la 3.000 kilograme pentru versiunile cu transmisie manuală, pe când versiunile cu transmisie automată, o altă noutate în gamă, vor putea tracta până la 3.200 kilograme.

Producţia lui Amarok este asigurată acum de uzina Volkswagen din Hanovra, Germania. Odată cu mutarea producţiei în această fabrică, Amarok a primit Bluetooth, senzori de parcare faţă şi spate, pregătire tahograf, jante din aliaj de 19 inch, proiectoare de ceaţă cu funcţie de asistenţă la viraje şi duze spălare parbriz încălzite.

Amarok este oferit şi în versiune cu transmisie automată, o unitate care are opt trepte şi este disponibilă doar în compania nivelului de echipare Highline şi a tracţiunii integrale 4Motion. Aceasta emite 211 grame CO2 pe kilometru şi are acelaşi consum mediu de carburant ca versiunea cu transmisie manuală şi şase trepte, în ciuda faptului că dezvoltă un cuplu maxim mai mare, de 420 Nm, la 1.750 rpm.

Via Newspress (înreg.)

  • zarnesteanu, marţi, 06.11.2012 15:10

    O camioneta care arata tot mai bine si prezinta caracteristici foarte bune pentru segmentul ei. - Tractare de 3000 Kg? Check. - Diesel mic la 180 CP? Check - Consum mai mic? Check - Cutie automata cu cuplu foarte bun? Check - Emisii mai mici? Check. - Volkswagen tot mai aproape de americani? Check. Restul, la coada! Check.

  • ., marţi, 06.11.2012 15:56

    in ultimul test auto bild, unde testau amarok si hilux (pentru melteni, hilux e un model toyota), hilux a iesit invingator iar in testul in care au fost nevoite sa intre prin apa mica, amarokului i-a intrat apa pe la usi...la hilux cei de la toyota se gandisera sa etanseze ca lumea si usile.... daca vrei utilitara iti iei hilux, daca vrei compacta, golf, daca vrei ieftina, dacia, daca vrei nervi reno, daca vrei masina mercedes, si tot asa...clasele sunt formate de mult timp.

  • antony, marţi, 06.11.2012 16:57

    @zarnesteanu ........pot tracta 3t si cu un motor de -90 cp lejer .....nu trebuie sa am 180 cp ....consum mic nu avem de unde sa stim .... Nissan Navara 2,5 dci 190 cp are 450 Nm, la 2000rpm. un motor mult mai bun mult mai clasic distributie lant .....Amarok vine cu un motor cu 2 turbine asta inseamna si probleme la sistemul de alimentare ce duce la o fiabilitate mai redusa ,distributie curea care trebuie schimbat la 90000km (cost peste 2000 ron ) Daca vrei ceva super tare alegi Navara 3.0 dci 231 cp 550 NM la 2000 rpm cutie automata 7 rapoarte de provenienta Infiniti

  • Victor, marţi, 06.11.2012 18:18

    E frumoasa nu am ce zice, e dotata fata ce competitie dar nu o consider neaparat un "cal de povara". E bine, are o cutie automata decenta, motor cam sofisticat pentru o "basculanta" dar puternic, implicit taxe mici. Da, este o camioneta, cifre toate camionetele au, dar nu o consider cum am mai spus un cal de povara cum este L200, Hilux, Navara, D-max care au motoare mai mari si mai relaxate sa zic din punct de vedere al puterii si as zice implicit uzurii. As zice ca este pentru cineva care nu care neaparat cu ea greutati ci prefera o camioneta pur si simplu din placere, de aceea si numarul muuult mai mare de dotari fata de competitie, ca nu ai neaparat nevoie de touchscreen, bluetooth pentru a cara saci de ciment. Asta e parerea mea, nu o urasc sau imi dai impresii de expert mecanic dar asa o vad. Se adreseaza altui gen de oameni, as zice ca are potential, am vazut cateva prin tara si chiar arata bine. Numai bine

  • zarnesteanu, marţi, 06.11.2012 18:25

    Clasele or fi fost formate de ceva timp, dar nu e neaparat ca liderii raman aceeasi. Daca vrei utilitara si stii despre ce vorbesti, te gandesti in primul rand la americani. Pentru ca europenii n-au avut prea multe de spus in domeniu pana acum iar truck-urile americane n-au ajuns si in Romania, nu inseamna ca japonezii sunt pe unde isi inchipuie unii. Antony, daca pui un diesel de 3.0 l si pe Amarok, te asigur ca navara transpira cu toata cutia aia de viteze. Sa nu uitam ce-a facut Touareg-ul in Dakkar. De ce ar fi Amarok mai putin capabil?

  • Adrian, marţi, 06.11.2012 18:54

    in sectorul asta Hilux rules. fiabilitatea trebuie sa fie pe primul loc.

  • BaditzaEx, marţi, 06.11.2012 19:53

    marketing la greu, VW se doreste a fi in EU cum este GM in US, si dc nu la urma urmei ?!, dar parca la camionete stau mai bn japonezii

  • AndreiRN, marţi, 06.11.2012 23:26

    Da, VW e nou venit in aceasta categorie si nu prea are experienta. Oricum ei au deja un nor de ploaie deasupra datorita fiabilitati chinezesti asa ca ........ Nu am vazut pe strada niciunul inca.

  • Alex Radoi, miercuri, 07.11.2012 00:17

    Pacat ca la Amarok 2.0 TDI 170cp ii mai sare distributia din cand in cand de fiabil ce e motorul ala... Interesati-va la service-ul Porsche Romania si mai vorbim dup-aia...

  • VAN, miercuri, 07.11.2012 09:02

    In segmentul asta Ford Ranger e cea mai buna alegere. Melteanul a ramas blocat pe Hilux......