Volkswagen a testat o nouă baterie solid-state: își păstrează 95% din capacitate după 482.000 de km
Volkswagen a testat recent o nouă baterie solid-state dezvoltată de compania americană QuantumScape. În urma testelor, marca germană a constatat că noile baterii își păstrează 95% din capacitate după 482.000 de kilometri parcurși.
Constructorul german a testat, în ultima perioadă, o nouă baterie în stare solidă, care ar putea alimenta viitoarele modele electrice Volkswagen. Mai exact, este vorba despre un acumulator solid-state dezvoltat de către americanii de la QuantumScape.
Rezultatele testelor arată că noua baterie a depășit semnificativ cerințele de performanță. Potrivit companiei care a dezvoltat bateria, aceasta a fost supusă la peste 1000 de cicluri de încărcare și a reușit să-și păstreze 95% din capacitatea inițială. Compania spune că aceste teste sunt „echivalente cu o mașină electrică ce a parcurs peste 482.000 de kilometri fără a avea o pierdere notabilă a autonomiei.”
Ținta inițială pentru bateriile dezvoltate de QuantumScape era aceea de a avea o retenție de 80% a energiei după 800 de cicluri de încărcare. Prototipul celulei testate are același număr de straturi ca cea destinată producției în masă, botezată QSE-5. De asemenea, același prototip testat riguros utilizează și același format de celulă ca cea destinată producției.
Testele au fost realizate în laboratoarele PowerCo, deținute de Volkswagen, pe parcursul mai multor luni. QuantumScape precizează că aceste teste „demonstrează potențialul de performanță al bateriilor în stare solidă cu litiu metal”. O astfel de baterie promite „autonomii mărite, timpi de încărcare mai mici și siguranță maximă în comparație cu bateriile tradiționale din litiu-ion și alte baterii de generații viitoare aflate în dezvoltare.”
Mai mult, QuantumScape mai spune că rezultatele testelor „depășesc cu mult standardul industriei de 700 de cicluri de încărcare și de a păstra, în același timp, 80% din capacitatea bateriei.”
„Aceste rezultate sunt foarte încurajatoare, care subliniază în mod impresionant potențialul unei celule în stare solidă”, a declarat Frank Blome, CEO-ul PowerCo. „Rezultatul final al acestei dezvoltări ar putea fi o celulă care permite distanțe lungi, care poate fi încărcată rapid și care, practic, nu îmbătrânește”, a mai adăugat acesta.
Volkswagen are în plan să producă baterii în stare solidă începând din 2025.
via Carscoops
Cu testatul bateriilor altora e ușor (oricine poate să o facă). Cu produsul de mașini electrice competitive e mai greu (iar cu softu` e și mai greu).