Volkswagen a publicat un nou teaser cu viitorul Amarok. Debutează în 2022
Constructorul german de automobile a publicat un teaser cu noua generație Amarok. Modelul german va fi asamblat pe arhitectura lui Ranger și va fi asamblat la uzina Ford din Silvertone, Africa de Sud.
Volkswagen a lansat modelul Amarok în 2010, ca rival pentru Toyota Hilux, Nissan Navara, Mitsubishi L200 și Isuzu D-Max. Între timp, vânzările acestui tip de vehicule au cam scăzut, așa că producătorul din Wolfsburg s-a gândit la un moment dat să renunțe la acest model.
Anul trecut, mai marii companiei au abandonat această idee și au anunțat o nouă generație Amarok. Aceasta va fi dezvoltată pe platforma lui Ford Ranger și va fi asamblată, împreună cu modelul american, la uzina din Africa de Sud.
Tot în 2020, Volkswagen a publicat o primă imagine teaser care, însă, dezvăluia mai mult un concept decât un model de serie. Nemții au revenit acum cu un nou teaser, mai apropiat de realitate.
Noul Amarok va fi disponibil într-o variantă cu cabină simplă și dublă. Din punct de vedere estetic, ar trebui să ne așteptăm la o parte frontală impozantă, aripi pătrățoase, scuturi din metal, lumini auxiliare cu tehnologie LED, accente portocalii și suporturi longitudinale pe plafon.
Volkswagen ia în calcul lansarea unei versiuni Amarok R, care ar urma să dispună de circa 300 de cai putere.
Noua iterație Amarok va debuta oficial pe parcursul anului 2022. Aceasta va fi comercializată la nivel global, în peste 100 de tări.
via Volkswagen - Vehicule Comerciale
Inimile duioase ziceau ca Amarok n-o sa mai aiba urmasi din cauza vanzarilor proaste, performantelor mediocre samd. Tot felul de ganduri de-astea pozitive. Acu' VW mai baga o fisa. Ca au de unde. De fapt stai asa, ca inimile dubioase, adica am vrut sa zic duioase, ziceau ca nu mai au bani nici de-un hot dog. De-aia se apucasera sa-i faca singuri intr-o vreme. Cate lucruri bune avem de invatat de la inimile duioase. Realiste si de bun simt.