Volkswagen a prezentat cinci modele BlueMotion la Geneva
Volkwagen a prezentat in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva cinci noi modele BlueMotion.
Volkswagen a prezentat cinci concepte ecologice la Salonul Auto de la Geneva. Acestea sunt Polo BlueMotion, Golf BlueMotion, Golf Plus BlueMotion si Passat CC BlueTDI. Pe langa acestea, Volkswagen a prezentat si modelul Touran TSI Eco Fuel, alimentat cu gaz natural.
Volkswagen Polo BlueMotion este un concept care nu este inca gata de productie, echipat cu un propulsor TDI de 1.2 litri. Polo BlueMotion beneficiaza de sistemul start-stop si de tehnologie de regenerarea energiei pierduta la franare. Astfel, Polo BlueMotion are un consum preconizat de carburant de numai 3.3 litri la 100 parcursi in regim mixt. Emisiile de CO2 ale acestui model sunt de 87 grame / kilometru.
Golf BlueMotion beneficiaza de aceleasi tehnologii pe care le poseda fratele sau mai mic. Acest model este echipat cu un propulsor TDI de 1.6 litri care dezvolta 105 Cp si un cuplu motor de 250 Nm. Cu toate acestea, noul Golf BlueMotion are un consum de carburant de numai 3.8 litri la 100 kilometri si emite 99 grame de CO2 pe kilometru. Trenul de rulare al lui Golf BlueMotion este folosit si pe versiunea BlueMotion a lui Golf Plus. Golf Plus BlueMotion are un consum de carburant cu 0.5 litri mai mic fata de versiunea precedenta, acesta fiind de 4.3 litri la 100 kilometri parcursi. Rezevorul de 55 litri ii confera acestuia o autonomie de 1.100 kilometri.
Volkswagen Passat CC BlueTDI este cel mai nou model BlueMotion. Acesta este echipat cu un propulsor BlueTDI de 143 CP. Motorul foloseste un convertor catalitic SCR care il ajuta sa indeplineasca norma de mediu Euro 6, in timp ce inregistreaza un consum de 5.2 litri de carburant la 100 kilometri parcursi.
Touran TSI EcoFuel abordeaza diferit problema reducerii emisiilor de carbon. Acest model este alimentat cu gaz natural si este echipat cu un motor supraalimentat. Propulsorul TSI al lui Touran dezvolta 150 CP si este cuplat la o transmisie manuala cu sase trepte. Astfel Touran TSI EcoFuel are un consum de 4.8 litri la 100 kilometri parcursi. Consumul de carburant scade la 4.7 litri la 100 kilometri atunci cand Touran este echipat cu o transmisie DSG cu sapte trepte
Via | VW
chiar daca nu sunt fan VW, din ce am citit au niste motoare f. performante, interesant cam cat timp ramane viabila treaba cu CO2 asa de scazut ? sau dupa carburantii de pe la noi isi cam schimba norma de poluare..........