Vladimir Putin preia controlul celui mai mare dealer auto din Rusia

Publicat sâmbătă, 23.12.2023 11:35 de Silvian Irimia

Președintele rus Vladimir Putin a plasat Rolf, cel mai mare grup de dealeri auto din Rusia, sub administrare temporară de stat.

Rolf este deținut de o firmă cu sediul în Cipru și a fost fondat de omul de afaceri rus Sergei Petrov. Decizia președintelui rus a fost justificată de oportunitatea economică, dar fondatorul companiei susține că această măsură va fi permanentă și va afecta imaginea Rusiei ca destinație sigură pentru investitori.

Este pentru prima dată când o afacere rusă de înalt profil pierde controlul în favoarea oficialilor de la Kremlin. Înainte de aceasta, confiscările au vizat în principal întreprinderi deținute de străini, multe dintre acestea fiind implicate într-un embargo condus de SUA în urma invaziei Ucrainei.

Rolf, unul dintre primele dealeri auto care au apărut după prăbușirea Uniunii Sovietice, se mândrește cu un portofoliu care cuprinde peste 30 de mărci auto în 59 de showroom-uri. În total, în 2022, aceste locații au vândut aproximativ 100.000 de mașini.

Un purtător de cuvânt de la Kremlin a declarat că această decizie este legată exclusiv de oportunitatea economică și conformitatea cu legislația actuală a Federației Ruse. Guvernul a adăugat că schimbarea temporară de management nu va avea niciun impact asupra operațiunilor Rolf. Cu toate acestea, Petrov a catalogat mutarea drept un atac la oportunitățile Rusiei pentru investiții străine.

Petrov a acuzat guvernul rus că se implică în redistribuirea activelor în țară. În mod remarcabil, el nu a fost în favoarea autorităților ruse. Locuind în prezent în Austria, el a fost printre puținii oameni de afaceri care au semnat o scrisoare de condamnare a lui Putin în 2014, ca răspuns la anexarea Peninsulei Crimeea.

În 2019, Rolf a fost acuzat că a cumpărat acțiuni la un preț supraevaluat și a mutat activele din țară, o acuzație pe care Petrov o neagă. A fost emis un mandat de arest pentru omul de afaceri, iar unul dintre managerii de vârf ai grupului de dealeri a fost condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru presupusa participare la tranzacție.

  • dan_grc, sâmbătă, 23.12.2023 12:13

    În mod normal nu președintele preia controlul, ci statul, dar în acest caz este adevărat, Putin rezolva orice problemă, doar Chuck Norris îl întrece.

    Dutz, sâmbătă, 23.12.2023 16:01

    Stevan Segal mi-a venit în minte… dar clar Chuck Norris este cel mai tare :))))

  • Joe Biden, sâmbătă, 23.12.2023 18:39

    Krakanel a ajuns la fundul sacului si acum confisca ce poate si el ca sa-si finanteze razboiul. Nasol momentul. Cineva de mai sus zice ca statul. Hm, eu cred ca in rusia putin e statul. Sau credeti ca statul l-a asasinat pe prigojin?

  • ., duminică, 24.12.2023 01:02

    @Biden,Putin a castigat,deja nu mai apare pe prima pagina din presa americana nimic despre Ucraina. @Dan Grec,in doi ani o sa asculti din Bmw-ul tau vechi SHAMAN - Я РУССКИЙ,nu sunt manele,da' nici e39 nu mai e masina decat in sat la tine!

  • Trilulilu, luni, 25.12.2023 05:08

    F bine a făcut statul rus. Compania cel mai probabil era în pom din cauza retragerii/interzicerii de la vânzare a marcilor vestice (15% din populația mondială). Spre "bucuria" vesticilor, Rusia are creștere economică de 3,5% anul ăsta, deci își permite să administreze o companie o perioadă, până trece greul în industrie (chinezii au investit acolo). Nea Sergjei ăsta, pentru cine n-a citit, trăiește permanent în Austria și are niște ilegalități făcute.

  • URSS 2.0, luni, 25.12.2023 09:24

    Pentru cine nu știe, Rusia a avut scădere în 2022 de câteva procente, deci creșterea de anul acesta e de fapt o recuperare, după ce-au transformat economia intr-un de război, luând resurse de la alte domenii, apoi datele despre economia lor sunt date doar de Moscova, nimeni nu mai are acces , asa cum se întâmplă în restul țărilor, deci pot spune orice .

  • !!!, luni, 25.12.2023 12:18

    Doamne cati retarzi mai sunt pe lume! Sau troli putinisti? De vreun an sau mai mult Banca Centrala a rusiei nu mai comunica date oficiale institutiilor internationale. Tot ce stim despre performanta economiei ruse e livrat de aparatul de propaganda patronat de capo dei tutti capi al oligarhiei cleptocratice alias krakanel. Deci minciuni grosolane asa cum ne-au obisnuit imperialistii de la kremlin in ultima suta de ani. Sa credem in maretele victorii economice ale rusiei e ca si cum am crede in victoria de 3 zile a celei mai tehnologice armate de pe glob, care daca vrea ajunge intr-o saptamana la Lisabona. Dar acum nu vrea.

  • X-zibit, miercuri, 27.12.2023 04:27

    "Rusia are creștere economică de 3,5%" E din Pravda ori Sputnik bancul? https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/impact-sanctions-russian-economy/

  • Trilutrolu, miercuri, 27.12.2023 04:29

    https://www.themoscowtimes.com/2023/11/21/why-the-russian-economys-luck-is-running-out-a83165 Esti sigur ca papusarii tai o duc asa bine?