Viitorul sună autonom: Elon Musk vrea să înlocuiască autobuzele din orașe cu vehicule care se conduc singure
După ce a făcut vâlvă în industria de mașini electrice, Elon Musk se orientează acum spre idei de revoluționare a transportului în comun din orașele aglomerate.
Considerat de mulți unul dintre geniile industriei auto actuale, Elon Musk - CEO-ul companiei Tesla Motors - susține că viitorul transportului din orașe nu stă neapărat în mașinile electrice care încep să scoată capul pe piață în ultimii ani, cât în soluții inovatoare care nu există în acest moment.
Conform declarațiilor pe care Musk le-a făcut în cadrul unui eveniment care a avut loc în Norvegia, soluția pe care o va propune în viitorul apropiat va fi o alternativă la actualele autobuze. Noile mijloace de transport în comun nu vor avea însă foarte multe în comun cu autobuzele așa cum le știm noi, cel mai important asăect fiind cel legat de faptul că acestea vor avea capacitatea de a se conduce singure.
"Avem o idee legată de ceva ceea ce nu e tocmai un autobuz, dar care ar rezolva problema densității mari din interiorul orașelor. Cheia este în zona vehiculelor autonome. Dar nu vreau să vorbesc foarte mult despre asta, trebuie să fiu atent la ceea ce spun", a declarat Musk.
Conform fondatorului Tesla Motors, soluția imaginată de el și de echipa sa vizează un tip de transport în comun care nu va lăsa oamenii în stații, ci "îi va duce pe pasageri până la destinația fiecăruia. Va exista un tip de vehicul care va fi perfect pentru asta", încheie Elon Musk într-o notă mai degrabă misterioasă.
Un vehicul care să revoluționeze transportul în comun din orașe nu ar fi prima "invenție" inedită din cariera lui Elon Musk. Cel mai recent plan în acest sens vizează dezvoltarea lui Hyperloop, o alternativă mult mai rapidă la trenurile actuale care ar asigura transportul persoanelor pe distanțe medii într-un timp inferior avioanelor: 30 de minute pe 650 de kilometri.
Imi place progresul tehnologic, dar e pacat de de multe ori multi oameni vor ramane la limita saraciei, iar singurii care vor profita de asta vor fi conturile deja grase ale catorva bogatani care ii poti numara pe degete