Viitorul Peugeot 408 a parcurs deja peste 1.000.000 de km în teste
Peugeot a publicat două imagini cu viitorul 408, acoperit desigur cu camuflaj. Modelul francez se află în ultima fază de teste înaintea lansării, eveniment programat pentru data de 22 iunie.
În urmă cu câteva zile, Peugeot a publicat primele imagini cu noul 408, varianta sedan a lui 308, dezvoltat pentru piața din China. Modelul francez va ajunge în Europa sub o altă formă, dar nu înainte de a fi testat în cele mai grele condiții.
De fapt, prototipurile au parcurs deja 1.100.000 de kilometri pe drumuri asfaltate și accidentate, pietriș, a fost condus în condiții de căldură și frig extrem, zi și noapte. Desigur, au fost realizate o serie de teste și pe bancurile de încercare.
Potrivit constructorului din Hexagon, noul 408 va renunța la camuflaj în 22 iunie, iar lansarea pe piață va avea loc în toamna acestui an. Până atunci, Peugeot a publicat acum două imagini cu mașina.
Pentru moment, francezii îl descriu ca fiind "un sedan fastback, dinamic, cu o caroserie înălțată, roți de mari dimensiuni și o postură de felină, specifică modelelor mărcii."
În Europa, noul model Peugeot va fi comercializat sub denumirea 408, iar în China se va numi 408X.
via Peugeot