Viitorul hypercar Zenvo: motor V12 hibrid care dezvoltă între 1.500 și 1.800 CP
Potrivit celor mai recente informații, viitorul hypercar al danezilor de la Zenvo ar putea avea între 1.500 și 1.800 de cai putere, dezvoltați de un motor V12 hibrid. Acesta ar putea debuta în 2023.
Constructorul danez de automobile Zenvo urmează să prezinte un nou hypercar în 2023. Posibilii cumpărători l-ar fi văzut deja în cadrul Montery Car Week, dar acesta a fost ținut departe de privirile publicului larg.
Mai mult, Zenvo susține că 30 de persoane au depus deja un avans pentru viitorul model.
Președintele mărcii daneze, Jens Sverdrup, a oferit câteva informații despre acest hypercar spunând că designul este complet nou, șasiul este unul modular, confecționat din fibră de carbon, și că sistemul de propulsie este compus dintr-un motor V12, twin-turbo, și o unitate electrică.
Așadar, un sistem hibrid care ar urma să producă între 1.500 și 1.800 de cai putere. Transmisia automată cu 8 rapoarte a fost, de asemenea, dezvoltată de Zenvo.
Constructorul danez va prezenta două variante, inclusiv una care să funcționeze atât pe circuit cât și pe șosea. Inginerii țintesc spre o masă proprie de 1.250 de kilograme.
via Top Gear