Viitorul Ford GT ar putea fi un hibrid de talia lui Porsche 918 Spyder
Ford intenţionează să readucă pe piaţă un urmaş al modelului GT. Se anticipează că sub caroseria din fibră de carbon se va afla un ansamlu hibrid, similar celui de pe Porsche 918 Spyder.
La mijlocul lunii trecute, un oficial Ford lăsa să se înţeleagă că oamenii din conducerea conglomeratului american iau în discuţie ideea relansării unuia dintre cele mai emblematice modele ale Ovalului Albastru. Este vorba despre supercarul Ford GT, care a revenit din nou în centrul atenţiei, după publicarea unor noi speculaţii privind trenul de propulsie.
Potrivit unor surse neoficiale, urmaşul lui Ford GT ar urma să adopte o configuraţie cu tracţiune integrală, capabilă să susţină prezenţa unui ansamblu hibrid, compus dintr-un motor pe benzină şi două electrice.
Mai multe voci susţin că ar putea fi vorba despre unitatea V8 de 5.4 litri, în formulă supraalimentată, capabilă să livreze aproximativ 600 de cai putere axei posterioare. Pentru puntea faţă, Ford ar putea folosi două unităţi electrice de 100 de cai putere, inspirându-se astfel din arhitectura hibridă folosită de Porsche pe 918 Spyder şi 911 GT3 R Hybrid.
Dezvoltarea în regim propriu a unui sistem de propulsie similar, a unei transmisii capabile să gestioneze resursele generoase şi a unui tren de rulare care să impresioneze vor fi procese îndelungate şi costisitoare pentru Ford, ceea ce înseamnă că, dacă va vedea lumina zilei, urmaşul lui GT va avea un preţ pe măsura efortului financiar făcut de constructorul american.
via | autoblog
monkey see monkey do!:))