Viitorul Dodge Charger ar putea păstra motorul termic: 6 cilindri în linie, în locul unui V8 HEMI

Publicat miercuri, 30.08.2023 13:23 de Tiberiu Safta

Potrivit unor informații neoficiale, viitoarea generație Dodge Charger ar putea păstra, într-un final, motorul termic. Din speculațiile de până acum, tradiționalul motor V8 HEMI ar urma să fie înlocuit cu o unitate cu 6 cilindri în linie.

Anul acesta se încheie un capitol pentru Dodge. Atât modelul Charger, cât și Challenger, așa cum le știm noi, vor fi scoase din fabricație și înlocuite cu modele noi, care vor fi electrice. În schimb, în pofida faptului că Dodge a confirmat în repetate rânduri că urmașii celor două modele vor fi exclusiv electrice, continuă să circule zvonuri că unul dintre aceste modele va fi oferit și într-o versiune cu motoare termice.

Aceste zvonuri provin din partea publicației Mopar Insiders, o sursă apropiată mărcii americane. Conform publicației, urmașul lui Dodge Charger ar urma să primească o versiune cu motor cu 6 cilindri în linie bi-turbo, în locul legendarului V8 HEMI. Cel dintâi propulsor este preluat chiar de la Jeep Grand Wagoneer și dezvoltă 510 cai putere.

Mai mult, noua versiune electrică a urmașului lui Dodge Charger va purta numele Daytona. Deocamdată, marca americană nu a dezvăluit mai multe informații despre viitorul model, însă ne putem aștepta la o prezentare oficială în doar câteva săptămâni.

via Mopar Insiders