Viitorul Chevrolet Epica vine în 2011 cu un nou nume: Malibu

Publicat luni, 06.09.2010 17:32 de Bogdan Mirică

Chevrolet va lansa noua generaţie a modelului Epica anul viitor. Modelul va adopta noua filosofie de design, o gamă de motorizări noi şi va fi rebotezat Malibu.

Ofensiva modelelor Chevrolet va continua pe piaţa europeană şi în anii următori, divizia constructorului din Detroit plănuind un nou reprezentant, gata să se lupte în segmentul mediu. Este vorba despre un urmaş al lui Epica, model ce nu s-a bucurat de o popularitate prea mare pe Bătrânul Continent, dar care promite să revină în forţă.

Noua generaţie va debuta pe piaţă cel mai probabil spre sfârşitul lui 2011, Chevrolet intenţionând însă să schimbe numele sub care va fi vândut în Europa. Malibu va fi titulatura sub care europenii vor face cunoştinţă cu urmaşul lui Epica, numele fiind împrumutat de la un model care există pe piaţa din Statele Unite încă din anii '50.

Succesorul modelului de clasă D va fi echipat cu un motor benzină nou, cu şase cilindri, de 2.4 litri, ce va dispune de injecţie directă. De asemenea, nu va lipsi nici dieselul VCDi de 2.0 litri şi 163 de cai putere, cu care vom face cunoştinţă în viitorul apropiat sub capota lui Captiva, odată cu faceliftul programat pentru jumătatea carierei.

Chevrolet va demonstra bunele sale intenţii pentru continentul european începând cu toamna acestui an, la Salonul Auto de la Paris, unde va expune noul Orlando.

via | autoblog

  • Eu2, luni, 06.09.2010 17:43
    epica

    Masina e ok,si sper sa fie si mai ok,dar motorul ala de 2.4.. Mai bine ar dezvolta un 1.8 sau un 2 de 200 cp cu turbina. Diselul e ok,si sper s-o faca un pic mai mica si mai high tech la interior,la nivel de bord.

  • alex, luni, 06.09.2010 19:39

    Mereu am crezut ca seamana cu BMW 5 fata si spatele, la faruri si stopuri.

  • Argintu, luni, 06.09.2010 22:37
    Lupiiiiiiiiiiiii baaaaaaa

    Fah pe ce tren de rulare se asambleaza?