Viitorul Audi Q5, sub cearsafuri

Publicat miercuri, 02.05.2007 13:49 de Mircea Meșter

Aveti in fata primele fotografii cu viitorul Audi Q5. Chiar daca sunt neclare si vagi, vor ramane in istorie ca primele imagini ale noului model.

Automarket.ro va anunta cu ceva timp in urma, odata cu lansarea prototipului Cross Coupe Quattro Concept, ca acesta prefigureaza viitorul SUV compact Audi, denumit Q5. Ei bine, revenim astazi cu fotografii surprinse de fotografii Leftlane, care au prins in teste un Q5 camuflat la maximum.

Si totusi, mult-asteptatul frate mai mic al lui Q7 ne da deja cateva indicii legate mai ales de formele exterioare. Primul punct atacat ar fi faptul ca versiunea de serie a lui Q5 va fi mai putin "plonjata" pe partea posterioara decat conceptul Cross Coupe Quattro. Apoi, din informatiile pa care Audi le-a publicat acum cateva luni, cand germanii au anuntat faptul ca SUV-ul compact va exista cu adevarat, aflam ca acesta va fi produs la Ingolstadt printr-o investitie de 300 de milioane de euro si ca va iesi pe piata in 2008.

Marele avantaj al viitorului Audi Q5 este faptul ca, fiind construit pe o platforma foarte maleabila, va putea primi sub capota mai multe motoare din clase diferite: de la cele FSI cu patru si sase cilindri la un foarte posibil V8 de 4.2 litri rezervat insa versiunii sportive S.

  • Catalin, marţi, 08.05.2007 18:09
    fotografii

    surprinse de un fotograf gen "Lehmann"...