Viitorul Audi A8 va avea ecran OLED, se va conduce singur şi va recunoaşte gesturile

Publicat miercuri, 27.05.2015 12:14 de Bogdan Mirică

Audi a făcut publice noi detalii despre viitoarea generaţie A8. Limuzina germanilor va beneficia de o mulţime de tehnologii revoluţionare, printre care şi un sistem de conducere autonomă.

Pe măsură ce ne apropiem de lansarea noii generaţii BMW Seria 7, Audi contraatacă. Germanii dezvăluie noi informaţii despre viitoarea lor navă amiral, noul A8, aşteptat să debuteze la un an după Seria 7, adică în 2016. Modelul va fi dezvoltat pe platforma MLB a Grupului Volkswagen, ceea ce înseamnă că folosirea aluminiului va ajuta limuzina să scape de 200 de kilograme.

Audi A8 se va conduce singur

Într-un interviu recent acordat publicaţiei britanice AutoExpress, Ulrich Hackenberg, directorul departamentului de dezvoltare Audi, a declarat că tehnologia autonomă va fi gata până anul viitor, ea urmând să îi permită noului Audi A8 să se conducă singur.

Sistemul de conducere autonomă va folosi un radar cu rază lungă de acoperire, alţi 12 senzori ultrasonici, scannere cu laser şi camere video pentru a ghida maşina în traficul aglomerat, până la o viteză maximă de 60 de km/h.

”A8 va fi un nou model de succes pentru Audi, iar asta înseamnă că ceea ce facem acum va aduce în prim plan tehnologii viitoare care sunt utile pentru clienţii noştri. Tehnologiile noastre se vor ridica la înălţimea aşteptărilor lor şi îi vor surprinde”, a declarat Ulrich Hackenberg.

Sistemul multimedia va recunoaşte gesturile

Pe lângă sistemul autonom, Audi A8 va oferi şi un sistem multimedia care va recunoaşte gesturile. BMW a promis deja această tehnologie pe noul Seria 7 şi se pare că Audi nu vrea să rămână în urmă nici la acest capitol. În plus, tehnologia deja începe să devină populară şi pe modele de volum, Volkswagen anunţând deja că ea va fi disponibilă pe viitoarea generaţie Golf.

Volkswagen Golf va primi un sistem de control prin gesturi la finalul lui 2016

În cazul lui A8, tehnologia de recunoaştere a gesturilor va fi folosită pentru a ajusta funcţionarea sistemului audio, a climatizării şi a telefonului mobil conectat. Tot pe lista noilor tehnologii se va afla şi un ecran OLED, cu o rezoluţie şi o calitate a imaginii impresionante.

La nivel mecanic, noul Audi A8 va folosi un turbocompresor electric, anticipat deja de o serie de concepte. Nici o versiune hibridă e-tron nu este exclusă, având în vedere că gama ecologică a nemţilor se măreşte.

  • Alex, miercuri, 27.05.2015 12:41

    Unde esti tu Vianule sa ne spui tu noua cum va fi fi interpretat semnul pacii ....i..., ca tare iti mai place sa faci misto de fresh technology solutions cand vine vorba de grupul Vag !!!

  • cristi, miercuri, 27.05.2015 12:41

    vine b.m w seria 7 somn usor audi

  • vianu, miercuri, 27.05.2015 13:44

    as fi preferat sa mentin linistea fara sa dau un raspuns...da' nu-mi place sa fiu subiect de discutie mai ales ca, vaccinat fiind, imi pot sustine singur cauza mishtocareala la adresa marketingului VAG nu ma impiedica sa le admir designul acolo unde cred eu (VW CC mi se pare o lectie de design auto) sau sa imi doresc macar un model din curtea lor (911). te dezamagesc @Alex...prea multa critica ar da impresia unora ca sunt chiar importanti ....ca si fan al "fresh technology solutions" abia astept sa le vad tehnologia pe strada.

  • Liviu, miercuri, 27.05.2015 14:08

    Peste cateva decenii permisul de conducere va avea aceeasi valoare sentimentala cu cea a carnetului de membru de partid, pe care ni-l prezinta cu drag bunicii nostri, ce-au fost ei pe vremuri... Baieti, pregatiti-va, veti ajunge bunici si stiti deja cu ce va veti uimi descendentii, carnet de membru de partid nu aveti, asa ca...

  • lorinczi.thomas, miercuri, 27.05.2015 14:45

    Eu abia astept sa ii bage paznicii de la puscarie din nou internet lui Borcea (a.k.a Marian Nedelcu) si sa ii scoata modelul de MOKZVKIH macheta scala 1:87 dintre b... ca sa se laude din nou cu ea pe AM.

  • S, miercuri, 27.05.2015 17:00

    Oare masinile viitorului conduse de calculatoare care au seman de prin satelit, internet, etc , nu vor putea fi controlate de "binevoitori" specialisti in domeniu ? Oare cum ar fi sa ii programez masina lui Monta ca la kilometrul 269 sa vireze in curba la stanga in loc de dreapta... direct intr-o rapa de 500m adancime :D

  • inexorabil, joi, 28.05.2015 00:00

    Eu sunt curios cum se vor comporta "autonomele" în motorsport...Cum îşi vor manifesta câştigătoarele bucuria firească? În vremurile în care omul însemna ceva, ocupanţii podiumului se udau între ei cu şampanie. Probabil că "autonomele" vor folosi lichidul de parbriz.

  • driver, joi, 28.05.2015 05:42

    sunt sanatoase toate radarele astea de vor impanzi strazile? sau vom face radiografii pe bulevard? partea buna e ca nu vor merge ca mellcii, vom avea un trafic lejer. nici ca super melcii cand ploua. iar lui iohanis(blaga)&sri sper sa le viruseze cineva masinile!