Viitoarele modele cu zero emisii Mercedes-Benz vor avea sisteme de propulsie dezvoltate de marca germană
Potrivit unui reprezentant al companiei, Mercedes-Benz intenționează ca din 2024 să dezvolte propriile sisteme electrice de propulsie. La fel se va întâmpla și cu viitoarele arhitecturi MMA și MB.EA.
Pentru actualele modele cu zero emisii ale companiei, în special pentru EQC și EQS, Mercedes-Benz colaborează cu furnizori precum ZF sau Valeo-Siemens. De la aceștia din urmă, constructorul german de automobile achiziționează motoarele electrice ale navei amiral cu zero emisii.
Potrivit lui Markus Schaefer, șeful de dezvoltare din cadrul Daimler, viitoarele platforme MMA și MB.EA vor fi dezvoltate de marca germană. Mai mult, din 2024, Mercedes-Benz intenționează să construiască propriile sisteme electrice de propulsie.
"Dorim să controlăm cât mai mult din sistemul motorului electric și al bateriei, similar cu ceea ce se întâmplă în cazul propulsoarelor cu combustie internă. Până acum, sistemele electrice de propulsie au venit de la parteneri externi," le-a spus Schaefer celor de la Automobilwoche.
Pentru a atinge acest obiectiv, producătorul din Stuttgart va trebui să investească masiv în extinderea și modernizarea fabricilor actuale. Mai ales că, până în 2025, susține același oficial, "jumătate din mașinile noastre, existente pe piață, vor fi pur electrice sau plug-in hybrid."
via Motor1