Viitoarele BMW Seria 1, X1 şi X2 vor avea tracţiune faţă şi vor împărţi platforma tehnică

Publicat joi, 31.07.2014 11:26 de Sebastian Toma

BMW va lansa un SUV numit X2 la scurtă vreme de la debutul următoarei generaţii a lui Seria 1, spun englezii de la Autocar. Modelul X2 va avea o platformă cu tracţiune faţă, la fel ca Seria 2 Active Tourer şi ca viitorul X1.

BMW Seria 1 va primi un înlocuitor cu tracţiune faţă în a doua parte a lui 2015. Acesta va fi bazat pe platforma UKL 1 şi va da naştere unui frate mai mare care va fi un SUV numit X2, aşteptat să fie un Sport Activity Coupe bazat pe viitorul X1. La fel ca Seria 1, SUV-ul X2 va împărţi platforma cu noua generaţie a hatchback-ului de la Mini şi cu Seria 2 Active Tourer, spun englezii de la Autocar citând surse din cadrul mărcii BMW. Datorită avalanşei de modele construite pe platforma respectivă, nemţii de la BMW se aşteaptă atât la creşterea profitabilităţii gamei, cât şi la amortizarea rapidă a costurilor de dezvoltare ale primelor lor modele cu tracţiune faţă.

Preţuri BMW Seria 2 Active Tourer în România: primul monovolum al mărcii pleacă de la 27.800 de euro

Sursele din cadrul BMW Group citate de englezii de la Autocar au dezvăluit viitoarea destinaţie a platformei UKL 1, care va fi aplicată şi viitoarelor Mini Countryman şi Clubman. Între X2 şi a doua generaţie a lui Countryman şi Clubman vor exista numeroase componente comune în afară de platformă, încluzând sisteme electrice, sisteme de propulsie, motorizări şi tehnologii. A doua generaţie a lui X1 va primi şi ea platforma UKL 1 tot în 2015, în speranţa obţinerii unui nivel de profitabilitate similar cu cel realizat de Audi cu modelul Q3 şi de Mercedes-Benz cu modelul GLA, explică englezii de la Autocar.

BMW: "Seria 2 Active Tourer va aduce clienţi noi pentru marcă"

Configuraţia cu tracţiune faţă pentru viitorul Seria 1 va duce la o nouă parte frontală a acestui model.

Presa germană: BMW ar putea lansa un hibrid plug-in pe nume i9 în 2016

Via Autocar

  • hazard, joi, 31.07.2014 11:43

    Vai ce urata e!:)

  • tzenu_bmw, joi, 31.07.2014 13:48

    Daca nu vinzi in ziua de azi risti sa dispari....destul de trist Anii 80'-90' mi se par cam cei mai buni din industria auto.... Constructori ca BMW,Mercedes si alti de rang inalt se concentrau sa faca masini cat mai diferite si pe cat se puteau de bune........ Nu se mai construiesc masini ca E30,E34 sau W124,W140 Nu vreau sa zic ca modele recente ale constructorilor nemti nu sunt bune(ar fi o prostie)insa ceva lipseste cu adevarat din farmecul unei masini noi in ziua de azi.... Ce ma deranjeaza in ziua de azi e ca fiecare constructor au o gramada de modele(unele care nau nici cea ma mica legatura cu marca) un exemplu ar fi modelul GLA de la Mercedes......nu inteleg sensul masini!!!!!!! Mercedes ar trebui sa construiasca doar sedanuri mari si coupe-uri de lux.......nar trebui sa construiasca SUV-uri mici pt. mase..... BMW nar trebui sa-si mareasca(in asa hal)gama de SUV-uri(la anu poate se lanseaza acest X2 si poate X7)......si asa vom avea 7 modele de terem marca BMW......mai multe decat marci consacrate ca Jeep,Land Rover sau Toyota asta e gandirea mea insa cred ca mai bine e so tina 'scurt si la subiect' acesti mari constructori(Germani)

  • mbz, joi, 31.07.2014 16:42

    nu cred ca bmw va renunta la actualul seria 1 dupa doar 4 ani. cred ca actualul model va fi pastrat pe piata si se va face o diferentiere intre ele in genul seria 2 coupe si seria 2 active tourer.

  • mowgli, joi, 31.07.2014 19:05

    Si din nou ma lovesc de o singura problema: tractiunea fata! De ce Doamne, de ce? Numeri pe degetele de la o mana brand-urile cu tractiune spate si astia se tampesc acuma la cap. Dar daca privim din pct de vedere al vanzarilor si profitului, e de inteles mutarea asta, la fel si cea cu o gramada de modele de SUV-uri pentru ca piata pentru ele este imensa. Acuma ca, clientii sunt prosti si idioti e partea a 3-a, dar asta vor si BMW ofera ce se cere. Pacat... Noroc ca nu toti vrem masini noi si ne putem bucura de masini adevarate, facute pe vremea cand cineva dadea doi bani pe calitate intai si apoi pe profitabilitate.

  • dan_grc, joi, 31.07.2014 19:27

    @mowgli Se pare ca la clasa compacta nu exista o asa mare apreciere pt un hatchback cu tractiune spate, adica de la lansarea primei generatii de seria 1, in 2004, s-a vandut binisor, dar nu neaparat pt ca avea tractiune spate, s-a ajuns la concluzia ca s-ar vinde la fel de bine si cu tractiune fata, poate mai bine, se creeaza mai mult spatiu, etc.., dar eu stiu ca erau discutii cu tractiunea fata inca dinainte de lansarea primei generatii de seria 1, pe la inceputul anilor 2000 se zvonea asta, apoi inaintea generatiei actuale se vorbea si mai mult, eu apreciez ca macar au mai tras de timp:). Daca viitorul seria 1 va avea si-o versiune coupe, inseamna ca actuala serie 2 coupe va fi ultimul model compact cu tractiune spate, va avea mare cautare mult timp si dupa incetarea productiei.

  • inexorabil, vineri, 01.08.2014 09:12

    @mowgli, daca tu te lamentezi in privinta "decaderii" celei mai antrenante tractiuni, eu ce sa mai zic? In viata asta, am avut si eu prilejul sa ma "fâţâi" cu BMW-uri "antice", plamadite in spiritul lor "adevarat", iar satisfactia a fost...maxima. Din pacate, nu m-am nascut in patria si in epoca sublimului acestei particularitati. Cum ar fi fost sa circul zilnic cu o mostra de prim rang a irepetabililor ani '60: Buick GS 455? Mie, unul, mi se par niste cifre impresionante chiar si pentru ziua de azi: 7.5L, V8 (de Buick 100 %, nu vreo traznaie din banca de organe "comune"), 16v, 350 CP, 690 Nm@2800 rpm, 0-100 km/h in 5.7 sec, top speed 233 km/h. In schimb, ce ni se serveste acum? Exceptand tandemul Corvette-Camaro, Grandioasa Mâhnire (GM) pune accent pe FWD si motorase de serie Opel de 2L turbo, ce-i drept mai rapide, dar si mai putin fiabile...Mai concret, "ofera ce se cere" (mi-am permis sa te citez). De fapt, constructorii si-au unit fortele pentru a ne zapaci la creieri, astfel incat sa ne dreseze ce sa vrem si, implicit, ce sa cerem!!!!! Deci, daca mai ai vreun umar liber, da-mi voie sa plang pe el...