Viitoarea generație Dacia Sandero va fi electrică. Va fi lansată la sfârșitul deceniului

Publicat luni, 17.10.2022 12:41 de Tiberiu Safta

Potrivit unor declarații făcute de Denis Le Vot, directorul general Dacia, viitoarea generație a lui Sandero va fi electrică. Lansarea viitoarei generații a subcompactei de la Mioveni va avea loc în 2028 sau în 2029.

Denis Le Vot, directorul general Dacia, a prezentat strategia mărcii de la Mioveni cu privire la tranziția către o gamă de modele electrice. Dacia a lansat, deja, primul său model electric, Spring, încă din vara anului trecut. Cu toate acestea, Spring este o mașină de dimensiuni foarte mici, ideală pentru oraș și care nu este construită în România, ci în China.

Le Vot a precizat, în schimb, că următorul model electric Dacia va fi viitoarea generație Sandero. Într-un interviu preluat de publicația Lifenews.ro, el a declarat: „Prima întâlnire cu un nou model Dacia electric va fi la următoarea generație Sandero care, să spunem, va apărea în 2028-2029, adică foarte departe de momentul actual.”

Mai mult, se pare că Dacia își va împărți viitoarele modele în funcție de garda la sol. Cele cu gardă la sol joasă, numite „low drive”, vor fi produse în Maroc, iar cele cu gardă la sol înaltă, „high drive”, vor fi produse la Mioveni. Asta înseamnă, practic, că viitorul Sandero va fi produs în țara nord-africană.

Le Vot a mai spus că și viitoarele generații Duster și Bigster vor primi versiuni electrice undeva prin 2032 sau 2033. Trebuie să subliniem aici că prima generație Bigster, care va fi lansată în 2025, nu va primi versiuni electrice.

Nu în ultimul rând, directorul general Dacia a mai precizat că motoarele termice vor fi comercializate până în 2035, anul în care acestea vor fi interzise de către Uniunea Europeană. „În cazul mașinilor termice, inclusiv hibride, vedem cel puțin 13 ani de existență, ceea ce înseamnă încă două generații de vehicule”, a declarat acesta.

via Lifenews

  • ds, luni, 17.10.2022 14:49

    O mică rectificare: "în loc de subcompacta de la Mioveni" se citește "subcompacta de la Casablanca & Tanger". La Mioveni a rămas Duster și Jogger.

  • Moldovean, luni, 17.10.2022 16:30

    Multe se pot schimba până în 2028. Vedeți numai câte schimbări au fost din februarie 2020 până acum în nici 3 ani.

  • Dutz, luni, 17.10.2022 17:40

    O știre… fără știre. Pana in 2028 este loc de orice manevra.

  • Povești, marţi, 18.10.2022 09:53

    Într-adevăr, până la sfârșitul deceniului vom avea un măcel în Ucraina, o inflație babană, o recesiune și mai babană...e timp destul pentru ca însăși compania Renault să dea faliment. Așa că Denis nu ne transmite nimic concret, ci doar se alintă și el puțin.

  • Mike, marţi, 18.10.2022 10:44

    Renault oricum e pe cale să arunce Dacia la AMAROCO şi nu văd cum o să facă modele electrice dacă fac această mişcare... Culmea, în acelaşi echipă ar fi şi Geely care face Volvo. Renault NU a ştiut să îşi aprecieze brandurile satelit, măcar VW o face mai bine cu Skoda şi Seat.

  • Omu’, marţi, 18.10.2022 19:14

    Renault nu a vrut. A ruinat Nissan, deși acum este într-o perioadă de “recuperare” și acum ruinează și Mitsubishi.