Mazda: “Producția va reveni la capacitate normală începând din august”
Mazda a anunțat că toate fabricile sale vor funcționa la capacitate normală începând din luna august. Aproape toți dealerii constructorului au reluat activitățile de vânzări, la nivel global, după restricțiile impuse pe fondul pandemiei.
La sfârșitul lunii iulie, Mazda va pune capăt măsurilor de reducere a producției din Japonia, Mexic și Thailanda, conform unui anunț oficial al producătorului japonez.
Astfel, de la 1 august, toate fabricile Mazda vor funcționa la capacitate normală, respectiv vor atinge nivelurile de producție “pre-pandemie”.
Japonezii au transmis că vor monitoriza piețele și că vor lua “măsurile necesare” în cazul în care situația legată de coronavirus va lua o turnură negativă.
Recent, Mazda a anunțat rezultatele financiare și vânzările pentru anul fiscal ce s-a încheiat în data de 31 martie 2020.
Vânzările au totalizat 1.42 milioane de unități, în scădere cu 9% față de anul fiscal anterior. Rezultatul a fost afectat puternic în primele trei luni din 2020, atunci când închiderea fabricilor și a dealerilor a produs un declin de 20% al vânzărilor.
Profitul japonezilor a fost de circa 400 de milioane de dolari, la jumătate față de anul precedent, respectiv cel mai mic profit din ultimii 9 ani.
Via Mazda