Grupul Hyundai are un nou obiectiv pentru 2025: vânzări anuale de un milion de mașini electrice prin brandurile Hyundai și Kia
Grupul Hyundai are un nou obiectiv pentru 2025 și vrea să vândă anual un milion de mașini electrice prin brandurile sale. Până atunci, asiaticii plănuiesc să lanseze 16 modele electrice noi pentru Hyundai și Kia.
În 2019, Hyundai a anunțat investiții de 30 de miliarde de euro în mobilitate și noi tehnologii pentru următorii 6 ani, astfel încât să reducă decalajul față de principalii competitori.
Grupul asiatic țintește, de asemenea, să-și sporească semnificativ vânzările de vehicule electrice.
Potrivit șefului său, compania vrea să ajungă la vânzări de un milion de mașini electrice în 2025, iar brandurile Hyundai și Kia să aibă împreună o cotă de 10% din vânzările globale pe acest segment.
Obiectivul anunțat anterior de grupul asiatic era de 560.000 de mașini electrice. Până în 2025, Hyundai și Kia vor să lanseze nu mai puțin de 16 modele electrice noi.
Via Reuters
Cu actualele modele si preturile lor, sunt slabe sansele sa se materializeze ambitiile lor.