Volvo și Geely se gândesc la fuziune: “Brandurile Volvo, Geely, Lynk&Co și Polestar își vor păstra identitatea”
Volvo și Geely se gândesc la o posibilă fuziune, care ar crea un “grup global puternic”, după cum a anunțat miliardarul Li Shufu, președintele Geely Group. În urma unei eventuale fuziuni, “brandurile Volvo, Geely, Lynk&Co și Polestar își vor păstra identitatea.”
Geely dorește fuziunea cu Volvo, ideea fiind anunțată de miliardarul chinez Li Shufu, cel care deține și aproape 10% din acțiunile Daimler.
Președintele Geely a spus că o fuziune a celor două companii ar duce la crearea unui “grup global puternic”, fără ca acest lucru să afecteze identitatea brandurilor Volvo, Geely, Lynk&Co și Polestar.
Deocamdată, Volvo și Geely au înființat un grup de lucru comun care să meargă cu propunerea către board-urile ambelor companii.
Geely este proprietarul Volvo începând din 2010, perioadă în care constructorul suedez s-a dezvoltat considerabil și a atins recorduri de vânzări în mod constant.
Via Volvo, Geely
Desigur, Volvo isi va pastra identitatea cu motoare de provenienta Geely.