Euro NCAP a publicat topul celor mai sigure mașini testate în 2019: Tesla a câștigat la 3 dintre cele 6 categorii

Publicat miercuri, 08.01.2020 12:55 de Daniel Popescu, Foto: Euro NCAP

Tesla Model 3, Model X și Mercedes-Benz CLA se numără printre cele mai sigure mașini testate în 2019 de organizația Euro NCAP, alături de BMW Seria 3, Audi A1 și Renault Clio.

Organizația Euro NCAP a publicat în această săptămână un top al celor mai sigure modele pe care le-a testat pe parcursul anului trecut. În total, Euro NCAP a evaluat 55 de modele în 2019, iar unele dintre acestea au ieșit în evidență prin calificativele foarte bune.

La categoria modelelor de familie de mari dimensiuni, Euro NCAP nu a reușit să stabilească un singur câștigător, astfel că a acordat premiul pentru cea mai sigură mașină pentru Tesla Model 3 și BMW Seria 3, în timp ce podiumul a fost completat de Skoda Octavia.

Între timp, Tesla Model X a fost desemnată cea mai sigură mașină la categoria pentru mașini off-road de mari dimensiuni, cu Seat Tarraco pe următoarea poziție.

În segmentul mașinilor de familie de dimensiuni mai mici, câștigător a fost desemnat Mercedes-Benz CLA, care a fost secondat de Mazda 3, în timp ce Subaru Forester a obținut același "trofeu" pentru segmentul off-road de dimensiuni mai mici după ce a învins Mazda CX-30 și Volkswagen T-Cross.

Nu în ultimul rând, lupta pentru supremația în clasa mică a fost acerbă, întrucât Audi A1 și Renault Clio și-au împărțit prima poziție, cu Ford Puma pe un onorant loc 3.

Ultima categorie a fost dedicată mașinilor electrice și hibride, iar aici Tesla nu a avut rival: Model 3 a fost desemnată cea mai sigură mașină electrică și a fost urmată în clasament de Model X.

Via Euro NCAP

  • Adrian, miercuri, 08.01.2020 13:02

    Haioasa eticheta de supermini pentru Clio! Lui Twingo cum i-am spune? Dar lui Smart fortwo? :)

  • unu, miercuri, 08.01.2020 13:35

    Tesla model X la categoria masini de off-road de mari dimensiuni??? voi aveti habar ce scrieti? de abia daca reusesti sa urci o bordura mai sanatoasa cu masina asta, altfel iti nenorocesti bateria, astept cu interes un test de offroad cu masina asta, poate faceti......

  • cool !, miercuri, 08.01.2020 13:46

    supermini, masina de buget, Yes! mai bine ar lasa textul in engleza direct. asa se adreseaza un issue

  • daniel.popescu, miercuri, 08.01.2020 14:15

    @unu: Segmentele au fost stabilite de Euro NCAP si nu corespund integral cu segmentele traditionale.

  • Tatraurs, miercuri, 08.01.2020 14:31

    Dupa ce-am vazut ca Golful 2020 a luat 5 stele la euroncap dupa ce i s-a deschis usa la impact iar Vw-ului Sharan 2019 i-a cazut usa pur si simplu si tot a luat aproape maximum de punctaj,eu unul nu ma incred in ei,pur marketing. Acum toate masinile sunt la fel de sigure,a,nu platesti un sistem de asistenta german sa-l pui pe-o masina de serie,bang te ard baietii la punctaj.

  • asm, miercuri, 08.01.2020 14:45

    Complicat cu segmentele astea... supermini = ceva mai mare decât mini (Sandero, VW Polo e în aceeași clasă) Twingo și Smart sunt mini

  • Ciprian, joi, 09.01.2020 08:03

    @unu Au facut unii text offroad cu Tesla Model X. Concluzia: Are potential datorita cuplului instant, dar nu e construita pentru offroad, pentru ca suspensia nu permite montarea unor anvelope de offroad.

  • skoda, joi, 09.01.2020 12:33

    @unu youtube.com/watch?v=Cm8ld7voYQ8

  • skoda, joi, 09.01.2020 12:36

    @unu Masina are potential in offroad youtube.com/watch?v=xO-rxp69wYg

  • skoda, joi, 09.01.2020 14:05

    Skoda octavia arata inca odata cat de sigura este! Este cel mai bun model de familie

  • Ciprian, joi, 09.01.2020 19:43

    https://www.youtube.com/watch?v=Vm5iVpt-tbk

  • skoda, vineri, 10.01.2020 12:43

    @unu Ai 3 videoclipuri cu Tesla Model X in off road(doua de la mine si unu de la @Ciprian) asa ca nu mai zice ca masina nu are potential in off road. Te-ai uitat inainte pe youtube ca sa nu scri aberati? (nu cred) Sper sa te uiti pe videoclipuri sa vezi cat de capabila este.

  • skoda, vineri, 10.01.2020 12:51

    @unu youtube.com/watch?time_continue=244&v=CeRbO70YOn0&feature=emb_logo Daca cauti pe youtube gasesti foarte multe

  • skoda, vineri, 10.01.2020 12:57

    Tesla Model 3 a ajuns in top datorita punctajului la sistemele de siguranta. Nu inteleg de ce Skoda Scala nu apare. Cand a fost testat de Euro NCAP Skoda Scala a obtinut cel mai bun punctaj la protectia adultilor.