Mercedes-Benz a prezentat conceptul Vision AVTR: prototipul electric are o autonomie de până la 700 de kilometri și a fost inspirat de pelicula Avatar
Mercedes-Benz Vision AVTR este un concept inspirat de pelicula Avatar. Prototipul electric a fost expus în cadrul Consumer Electronics Show și folosește o baterie de 110 kWh capabilă să ofere o autonomie de până la 700 de kilometri.
Mercedes-Benz a prezentat conceptul Vision AVTR (Advanced Vehicle Transformation) în cadrul Consumer Electronics Show (CES), eveniment care se desfășoară zilele acestea în Las Vegas, SUA. Conform oficialilor producătorului german, prototipul a fost inspirat de pelicula Avatar.
Mai mult decât atât, reprezentanții Mercedes-Benz spun că inginerii și designerii constructorului german au lucrat împreună cu o parte din echipa care a adus pe marile ecrane filmul Avatar. În timpul prezentării noului Vision AVTR, pe scena din cadrul CES au urcat James Cameron (regizorul Avatar), producătorul Jon Landau, directorul artistic Ben Procter și Aashrita Kamath (art director).
Mercedes-Benz spune despre Vision AVTR că trebuie văzut ca un "organism" capabil să conecteze utilizatorii astfel încât aceștia să simtă cu adevărat lumea care îi înconjoară.
Din punct de vedere estetic, Mercedes-Benz Vision AVTR mizează pe o caroserie inspirată de coupe-uri, iar elementele aerodinamice active fac parte din "ecosistemul" gândit de nemți. În partea din spate a conceptului se află 33 de flapsuri care se mișcă simultan pentru a influența modul în care aerul "curge" peste formele prototipului german.
Pentru interior, Mercedes-Benz a pregătit o cabină care comunică cu pasagerii prin intermediul unui sistem de infotainment bazat pe holograme. Conceptul este complet autonom, motiv pentru care elementele tradiționale pentru controlul vehiculului au dispărut.
Atât planșa de bord, cât și scaunele au un design influențat de forma valurilor și de cea a florilor, iar pentru realizarea lor, nemții au utilizat Dinamica și Karuun.
Mercedes-Benz Vision AVTR este un concept electric, iar nemții propun două motoare electrice care oferă peste 476 de cai putere (350 kW). Bateria pregătită de nemți nu folosește metale rare și are o capacitate de 110 kWh, ceea ce se traduce printr-o autonomie de până la 700 de kilometri.
cu banetul tocat pe viziuni din astea puteau proiecta un EQC valabil si vandabil