Lamborghini lansează Huracan Evo cu tracțiune spate: primele livrări vor începe în primăvara lui 2020
Lamborghini a anunțat o versiune cu tracțiune spate pentru Huracan Evo, model ce dezvoltă 610 cai putere și un cuplu de 560 Nm. Primele exemplare ale noului Huracan Evo RWD vor ajunge în posesia clienților în primăvara lui 2020, prețul fiind estimat la 160.000 de euro.
Începutul de an vine cu noutăți din partea Lamborghini, italienii lansând un model care promite “emoția pură a condusului” pentru clienții constructorului din Sant’Agata Bolognese.
Este vorba despre o versiune cu tracțiune spate a lui Huracan EVO. Motorul V10 al lui Huracan EVO Rear-Wheel Drive (RWD) dezvoltă 610 cai putere și un cuplu de 560 Nm. Noul model promite o accelerație 0-100 kmh/ în 3.3 secunde și o viteză maximă de 325 km/h.
În urmă cu un an, Lamborghini publica primele imagini referitoare la Huracan Evo. Versiunea revizuită a supercar-ului italian oferă 640 CP și este capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 2.9 secunde. Huracan Evo este oferit cu suspensii revizuite și cu un sistem de direcție integrală.
În cazul lui Huracan Evo RWD, livrările către clienți vor începe în primăvara acestui an, prețul fiind estimat la 160.000 de euro.
Via Lamborghini
Cu alte cuvinte, "putoarea fosilă" moare, dar nu se predă... Eh, v.a.g.-ule, încă ești capabil de isprăvi delicioase. De fapt, Lamborghini mi se pare divizia din concern cu cea mai conturată personalitate. Fără doar și poate, meritul principal îi revine însă "tutorelui" Audi (mă rog, nu poate fi totul desăvârșit...mă refer la faza cu Urus). Nemții n-au "umblat" la arhitectura "italiencei" și acest fapt cert mă bucură cel mai mult. Fiindcă Lambo este, inconfundabil, Lambo, din orice unghi l-ai studia. La fel și Porsche. Sper ca minunile dezbătute aici să dureze decenii! Deși mi se strânge inima doar dacă încerc să mă gândesc la climatul (politic, economic, tehnologic) înconjurător...