Amenzile rutiere ar putea crește cu peste 50% de la 1 ianuarie 2020: cea mai mică amendă ar urma să fie aproape 450 de lei

Publicat miercuri, 27.11.2019 10:37 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Guvernul nu intenționează să plafoneze valoarea punctului de amendă la 145 de lei și în 2020, caz în care punctul de amendă va ajunge la 223 de lei și va genera o creștere cu peste 50% a amenzilor rutiere.

Potrivit legislației în vigoare, valoarea unui punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. În prezent, salariul minim brut este de 2.080 de lei, iar autoritățile intenționează să-l mărească la 2.230 de lei începând din 1 ianuarie.

Cu toate acestea, în 2018 și 2019, autoritățile au decis să plafoneze punctul de amendă la 145 de lei, conform valorii din momentul în care salariul minim era de 1.450 de lei.

Plafonarea urmează să expire în 31 decembrie 2019, iar reprezentanții Guvernului au anunțat că nu intenționează să o prelungească și pe parcursul anului 2020. "Da, potrivit legislației în vigoare, nu s-a luat nicio decizie în această privință, în sensul modificării reglementărilor legale în vigoare", a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

În cazul în care Guvernul nu se va răzgândi, iar salariul minim brut va crește la 2.230 de lei, valoarea unui punct de amendă va crește cu aproximativ 53%, de la 145 de lei la 223 de lei.

Practic, în condițiile în care cea mai mică sancțiune din Codul Rutier se pedepsește cu două puncte de amendă, cea mai mică amendă rutieră ar urma să fie de 446 de lei, comparativ cu valoarea actuală de 290 de lei.

Concret, iată care ar urma să fie noile valori ale amenzilor în funcție de clasele de sancțiuni prevăzute de Codul Rutier:

Clasă Puncte Amendă
actuală
Amendă
în 2020*
Clasa I 2-3 puncte 290 - 435 lei 446 - 669 lei
Clasa II 4-5 puncte 580 - 725 lei 892 - 1115 lei
Clasa III 6-8 puncte 870 - 1160 lei 1338 - 1784 lei
Clasa IV 9-20 puncte 1305 - 2900 lei 2007 - 4460 lei
Clasa V** 21-100 puncte 3045 - 14500 lei 4683 - 22300 lei

* valabil doar dacă Guvernul nu plafonează punctul de amendă și în 2020
** amenzi care sunt acordate doar persoanelor juridice

Via Avocatnet

  • Kirotractor, miercuri, 27.11.2019 11:53

    Aş fi fost tentat să zic "Liberalismul căleşte organismul", dar uite că mă abţin. :-) Rămân totuşi în ceaţă cu un amănunt: sper că NU vom plăti amenzile tot la valoarea BRUTĂ de referiinţă, nu-i aşa ?? :-P Poliţiştii vor trebui deci dotaţi cu computere cuantice, :-) ca să scadă cele vreo 45% impozite pe salariu. ...Că altfel ar fi o escrocherie pe faţă a abstracţiunii sinistre numite "stat". Ca întotdeauna de fapt. :-(((

  • Alex, miercuri, 27.11.2019 12:16

    Problema cu amenzile nu a fost niciodata legata de valoare, ci de faptul ca nu se aplica legea si nu se dau amenzi decat in vestitele campanii "Heirup!".

  • andrei, miercuri, 27.11.2019 19:58

    Dacă tot nu se dau amenzi, măcar să fie mari atunci când se întâmplă asta.

  • PMC, miercuri, 27.11.2019 20:18

    Amenzile sunt si acum foarte mari raportat la salarii. Masura asta e doar inca o mizerie a guvernantilor noi, care sunt vechi de fapt. Problema in Romania e ca militzienii nu-si fac treaba, asa cum nu-si face treaba cam nicio institutie de stat, si asta in ciuda salariilor absursde pe care le-a dat PSD-ul pentru voturi. Odata ce ies din Romania cu masina, descreieratii din fata carora trebuie sa te tragi sa nu te omoare se cumintesc subit. Stiu f bine ca de exemplu in Ungaria iei niste amenzi de-ti aplauda urechile daca te simti "regele soselelor". La noi fac tot ce-i taie capul penrtu ca stiu ca pot. Peste tot a fost la fel pana cand Politia a inceput sa-si faca treaba.

  • KoR, joi, 28.11.2019 08:38

    La ce bun sa fii fericit posesor de diesel power daca trebuie sa mergi in rand cu benzinare lesinate, nu mai zic de electrice adormite. E musai sa le arati tu cum un diesel consuma dublu fata de normal in regim RS. Regele Soselelor, ati inteles voi.

  • Kotegaeshi, miercuri, 04.12.2019 20:45

    Amenzi mari raportate la salarii......No shit Sherlock ! Amenzile ar trebui raportate la prostie. Atunci vor fi imense !