Un exemplar Jaguar XJR-11 care a concurat în etapele de anduranță din 1989 și 1990 va fi scos la licitație: doar trei astfel de unități au fost produse
Casa RM Sotheby's va scoate la lictiație în luna octombrie un exemplar Jaguar XJR-11. Prototipul a fost folosit în etapele de anduranță din 1989 și 1990 și a obținut trei podiumuri.
În 24 octombrie, casa RM Sotheby's va scoate la lictiație un lot de vehicule clasice care în trecut au făcut carieră în motorsport. Pe lista casei de licitații apare și un Jaguar XJR-11 îmbrăcat în culorile Silk Cut.
Prototipul producătorului britanic a fost utilizat în competițiile de anduranță în 1989 și 1990 și a obținut trei podiumuri cu Andy Wallace, Jan Lammers și Davy Jones la volan.
Spre deosebire de XJR-9, predecesorul lui XJR-11, exemplarul scos la licitație a trecut printr-o serie de modificări consistente pentru a putea concura în cursele de anduranță. Motorul V12 de 7.0 litri a fost înlocuit cu unul V6 turbo de 3.5 litri. În momentul dezvoltării, Jaguar a "împrumutat" motorul lui MG Metro 6R4, model care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri în era Grupei B.
Inginerii Jaguar au operat o serie de modificări și au reușit ca din unitatea V6 să obțină circa 750 de cai putere, cu posibilitatea unui overboost. Spre deosebire de XJR-9, XJR-11 a venit cu o mulțime de modificări la nivel aerodinamic, dar și cu un sistem de alimentare semnat de Bosch. De asemenea, britanicii au optat pentru un sistem de frânare cu discuri ceramice.
Prototipul XJR-11 a fost retras din activitate înaintea startului sezonului din 1991, an în care FIA introducea un nou regulament, iar motoarele turbo erau interzise.
Via | RM Sotheby's