Fiat-Chrysler a retras oferta de fuziune cu Renault: statul francez a insistat ca Nissan să accepte colaborarea

Publicat joi, 06.06.2019 10:56 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Fiat-Chrysler a decis să retragă oferta de fuziune cu Grupul Renault după ce statul francez a solicitat o nouă amânare a unei decizii în speranța de a-i convinge pe partenerii de Alianță de la Nissan să accepte colaborarea.

Noaptea de miercuri spre joi a fost una intensă în cadrul negocierilor derulate între Grupul Renault și Alianța Fiat-Chrysler (FCA) pe tema unei fuziuni care ar fi dat naștere celui de-al treilea mare constructor auto al lumii.

Discuțiile au avut în centrul atenției statul francez, cel mai puternic acționar al Grupului Renault cu 15% dintre acțiuni.

Autoritățile franceze au avut patru cerințe în cazul unei fuziuni: să își păstreze aceeași influență în privința deciziilor, să nu fie pierdut niciun loc de muncă la uzinele din Franța, să participe la un proiect european cu Germania pentru construcția unei uzine pentru baterii pentru mașini electrice și să obțină acordul partenerilor de Alianță de la Nissan pentru fuziune.

"S-a ajuns la o înțelegere pentru trei dintre cele patru condiții. Mai rămăsese de obținut sprijinul explicit al Nissan", anunțase Ministerul de Finanțe al Franței miercuri seară.

După aceste discuții, Consiliul de Administrație al Grupului Renault s-a reunit pentru a vota fuziunea cu Fiat-Chrysler. O sursă din cadrul consiliului a declarat ulterior că toți directorii Renault au votat pentru fuziune, reprezentantul sindicatului muncitorilor a votat împotrivă, în timp ce cei doi reprezentanți Nissan s-au abținut de la vot.

Întrucât reprezentanții Nissan nu au votat pentru fuziune, statul francez a decis să amâne decizia finală, în ciuda faptului că nu avea nevoie de acordul Nissan pentru fuziunea cu Fiat-Chrysler. "Consiliul nu a fost capbil să ia o decizie ca urmare a cererii reprezentanților statului francez de a amâna votul pentru o altă întâlnire", a precizat Renault într-un comunicat de presă.

În scurt timp, statul francez i-a anunțat pe reprezentanții Fiat-Chrysler că vor continua negocierile cu Nissan pe parcursul weekendului și că vor lua o decizie finală marți, 11 iunie. În replică, Fiat-Chrysler a decis să retragă oferta de fuziune cu efect imediat și să acuze statul francez pentru eșecul negocierilor. "A devenit clar că în prezent nu există condiții pilitice pentru ca o astfel de fuziune să aibă succes", a precizat Fiat-Chrysler într-un comunicat de presă.

Pe de altă parte, oficialii Fiat-Chrysler au admis că acordul celor de la Nissan este important, în contextul în care fuziunea cu Renault ar conduce la o reconfigurare a parteneriatelor tehnice pe care francezii le derulează cu japonezii. În plus, statul francez a fost nedumerit de graba cu care Fiat-Chrysler și-a dorit o fuziune.

Via Renault, Fiat-Chrysler, Automotive News

  • FCA..., joi, 06.06.2019 11:08

    cea mai raioasa capra din parcare

  • Octavian, joi, 06.06.2019 11:25

    "a retras oferta" - asa si ? De aia nu mai puteau Renault si Nissan. De parca o fuziune d-asta se face intr-o saptamna...

  • ciudat, joi, 06.06.2019 11:26

    cred ca daca FCA chiar isi dorea fuziunea ar fi asteptat acordul Nissan. asa, dau impresia ca au facut un joc de imagine, ca sa influenteze un pic cursul actiunilor. s-au bagat in seama si atat.

  • xxx, joi, 06.06.2019 15:25

    Este greu sa iei o decizie, chiar daca Nissan ar fi putut lua o decizie (in contextul actual când vânzările lor au căzut dramatic). Aplicarea acestei Alianțe era greu de susținut financiar deoarece Fiat Chrysler fac figurație in momentul de fata pe piață si Alianța Nissan Renault este șubrezită.

  • @ciudat, joi, 06.06.2019 18:25

    Ce joc de imagine? Era f simplu de dat un verdict din partea lui Renault in privinta unei aliante cu FCA: da sau nu. Simplu. Astea sunt jocuri copilaresti. "vrem sa fim cu fiat, dar poate se supara Nssan... mai rau". Aceasta reactie din partea lui Renault arata o vulnerabilitate si niste slabiciuni, care pot fi acoperite sau reduse de catre Nissan.