Honda deschide pre-comenzile pentru primul model electric din gamă: Honda e poate fi rezervat pentru suma de 800 de euro
Modelul electric Honda e poate fi pre-comandat în patru țări din Europa. Primul model electric din gama Honda promite o autonomie de peste 200 de kilometri. Conform oficialilor Honda, livrările vor debuta în primăvara anului viitor.
La începutul acestei luni, Honda a anunțat că primul model electric de serie din gamă va purta numele de Honda e. Acesta a fost anticipat de conceptul Urban EV, prototipul expus în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din 2017.
Acum, oficialii constructorului japonez deschid lista de pre-comenzi pentru Honda e. Pentru moment, micuțul model electric pregătit de niponi poate fi rezervat doar în Marea Britanie, Germania, Franța și Norvegia. Mai mult decât atât, reprezentanții companiei au afirmat că până în acest moment, 25.000 de europeni și-au exprimat interesul de a cumpăra un exemplar.
Pentru a putea rezerva un exemplar Honda e, cei interesați vor fi nevoiți să achite un avans de 800 de euro. Comanda fermă pentru un exemplar Honda e va putea fi plasată către finalul acestui an, urmând ca livrările să debuteze în primăvara anului viitor.
Honda încă nu a oferit detalii despre sistemul electric de propulsie și nici despre capacitatea bateriilor. Cu toate acestea, niponii ne asigură că acumulatorul pregătit pentru Honda e va putea înmagazina suficientă energie pentru a parcurge peste 200 de kilometri. De asemenea, constructorul japonez afirmă că 30 de minute la o stație de încărcare rapidă vor fi suficiente pentru ca energia din acumulatori să ajungă de la 0% la 80%.
Oricat de mult ma distreaza pe mine toata povestea cu masini cu baterii, recunosc ca acest Golf I e reusit ca design si simpatic. Ca aproape intotdeauna, asiaticii nu si-au permis sa vina cu un design propriu, ci au copiat cele mai importante linii, dar nu conteaza, rezultatul e un Golf I modern care e foarte placut ochiului. Cat despre utilizarea masinii, asta o sa fie o jucarie pentru oras doar si o sa fie luata ca a doua sau a n-a masina. Probabil pretul va fi unul piperat, asa cum sade bine oricarie tehnologii inovative care foloseste baterii inventate acum 30 de ani. :P